Clișeele sunt niște șine

Clișeele sunt niște șine „Cunoașterea ne ferește de supărări, de decepții și de amărăciuni. Dar oamenii care nu au instructori, își permit câte puțin din orișice și totul se înregistrează. Natura este fidelă și corectă, ea înregistrează totul. Obișnuiți să spuneți: „Fac asta doar o dată, pentru prima și ultima dată!” dar fapta s-a înregistrat și veți începe de două ori, de trei ori de zeci de ori… De aceea nu este deloc recomandabil să vă lansați în aventuri riscante cu titlu de experiențe, așa cum este astăzi obiceiul, mai ales la tineri, care vor să guste totul, să cunoască totul, să experimenteze totul. Și atunci se aruncă în plăceri, pasiuni, nebunii: drogul, violența, sexualitatea fără frâu… Da, dar iată că, odată gravat clișeul, când tinerii vor să se redreseze și să urmeze o altă cale, ei nu o mai pot face și de aici vine tragedia.
Și totuși, există un mijloc de a scăpa de sub influența clișeelor vechi. Metoda este simplă: trebuie pregătite clișee noi, având o altă atitudine, obișnuiți-vă să aveți gânduri și sentimente diferite, să faceți alte gesturi. Începeți, astfel, o nouă înregistrare.
Să luăm ca exemplu un tren: orișice ați întreprinde, el va merge numai pe direcția șinelor pe care a fost plasat și dacă vreți să meargă în altă direcție, va trebui să montați alte șine. Ei bine, clișeele sunt niște șine, și discipolul trebuie să traseze în el însuși alte șine, adică să-și propună un alt ideal, alte tendințe, alte interese. Dacă nu știe cum să procedeze, degeaba va spune: „Am să mă schimb, am să mă îmbunătățesc. Data viitoare va merge mai bine”…dar cum el nu a făcut nimic pentru a se îmbunătăți, și data viitoare va fi la fel ca cea precedentă, iar trenul va trece prin același loc. Nu este nevoie să spuneți nimic, dar să schimbați direcția șinelor, adică să introduceți un clișeu nou: trenul va urmări această nouă direcție. Dar trebuie să fiți conștienți de faptul că introducerea unui nou clișeu nu însemnează ștergerea celui vechi: nu, el nu se șterge, el rămâne în arhive, în subconștient, numai că este ascuns sub alte straturi. Dar pentru ca el să rămână îngropat acolo, trebuie să fiți de o deosebită vigilență, altfel cum ați scăzut vigilența, vechiul clișeu se va manifesta. (Omraam Mikhael Aivanhov – Alchimia sau Căutarea perfecțiuni)

Omraam Mikhaël Aïvanhov (1900 – 1986) a fost un filosof esoteric creștin bulgar, fondatorul mișcării spirituale numită Frăția Albă Universală (Frăția Albă nefiind o aluzie la rasă, ci fiind folosită în sens mistic ca reprezentând curatul, lumina și bunătatea, dreptatea, adevărul).
Nu sunt în totalitate și necondiționat de acord cu Aïvanhov, dar comparația sa a clișeelor, a unor tipare de acțiune, de simțire și de gândire formate și împământenite, cu niște șine, este corectă și extrem de plastică.
Existența acestor șine invizibile face facilă și posibilă manipularea, ne ține pe noi indivizi și mase captivi în întuneric, în necunoaștere.
De exemplu, odată identificat un inamic, chiar dacă datele problemei se vor schimba, subconștientul și mentalul colectiv va rămâne cu ținta fixată și nici o explicație, nici un argument rațional, ba, chiar nici un fapt concret, nu ne va schimba părerea.
Acest lucru este posibil, în principal datorită tiparului dualist în care suntem educați de mii de ani și pe baza căruia ne clădim toată existența. Când tot universul nostru este redus la „bine” și „rău”, la „ceea ce îmi place” și „ceea ce nu-mi place”, neexistând nicio alternativă obiectivă, neutră la cele două extreme subiective și cu o puternică încărcătură emoțională, ne va fi imposibil să discernem faptele rațional și să sesizăm eventualele schimbări de polaritate.
Pentru că nu există nici „bine”, nici „rău” etern și „bătut în cuie”. Universul este dinamic și prietenii de ieri azi ne pot fi dușmani, ce nu ne-a plăcut ieri, azi ne poate face plăcere. Mai mult, dincolo de aceste observații subiective, este necesar să conștientizăm că mereu există o a treia posibilitate: neutralitatea, perspectiva obiectivă.
Educația, modul în care suntem cultivați, are un singur scop: menținerea șinelor, a status quo-ului.
Educația ne așează pe niște șine și mergem, fără voia noastră, inconștinet pe niște șine.
Unele din aceste șinele sunt conștiința și mentalul colectiv.
Datorită educației greșite și a comodității, nu gândim, nu analizăm lucrurile și preluăm ideile altora, idei plantate și cultivate în noi în așa fel încât după un timp vom fi convinși că acestea sunt ideile noastre. Vom merge pe niște șine întinse de alții cu convingerea fermă că suntem pe propriile noastre șine, ba, vom crede că suntem originali și uneori chiar deschizători de drumuri.
O altă problemă este că emitem judecăți pe baza unor impresii emoționale și chiar în cazul unor probleme raționale sau pragmatice, alegem tot pe baza unor criterii emoționale.
Modelul iudeo-creștin-islamist, monoteist și patriarhal, a eliminat această a treia opțiune și astfel, practic a creat o nouă „realitate”, universul tridimensional fiind redus la un model fals bidimensional, adică dualist, în care, de fapt, există un singur „bine” etern și inamovibil – practic reducând totul la o singură dimensiune. Există „un singur dumnezeu bun” și orice i se opune este rău; albul este bun, negrul este rău; „dreapta” este bună și reprezintă binele, în timp ce „stânga” este rea și diabolică etc. Toate acestea sunt clișee și neadevăruri pe care, cu toate acestea, cei mai mulți dintre noi le iau în brațe și le flutură cu toată convingerea.
Acest model dualist se aplică maselor prin formula faimosului proverb roman: Divide et impera – „dezbină și stăpânește”. Practic, suntem împărțiți în permanență în două tabere și ne aflăm constant în conflicte, fapt de pe urma căruia mereu profită altcineva din umbră.
Acest tip de abordare, cine nu este cu mine, este împotriva mea, este extrem de păgubos.
În natură, în univers, există mereu o a treia opțiune: îmi place, nu-mi place sau îmi este indiferent – adică neutru. Dar, dualismul a șters această opțiune și, datorită educației, cultivării, constrângerilor de mii de ani, în subconștient și mentalul colectiv ea nici nu mai apare ca posibilitate. Acest fapt ne lasă expuși pe de o parte manipulărilor, pe de altă parte ne ține prizonieri ai unor convingeri fundamental eronate.
Șinele, mai devreme sau mai târziu mereu se transformă în gratii.

Aïvanhov afirmă că experiențele sunt contraindicate, sunt, în opinia sa „mere otrăvite”. Dimpotrivă.
În opinia mea experiența este singura cale prin care cineva poate ieși „de pe șine” și astfel poate scăpa de clișee. Noi suntem educați, cultivați de mii de ani să trăim conform unor convingeri – clișee – eronate și tocmai datorită lor, trăim în sclavie și putem fi cu atâta ușurință manipulați.
Luăm totul de-a gata rumegat și repetăm mecanic niște clișee astfel creându-ne propriile noastre închisori fizice, emoționale și raționale.
De exemplu: Aïvanhov îți recomandă abstinența. Eu te încurajez să experimentezi și să acumulezi experiențe cât mai multe și diversificate. Pentru ca tu să poți să-ți formezi o opinie personală ai nevoie în primul rând și de o a treia opinie obiectivă – ale noastre fiind considerate contradictorii și subiective și, foarte important, ai nevoie de propriile tale experiențe senzoriale, emoționale și raționale.
Nu poți să știi, să înțelegi, să raționalizezi faptul că strugurii sunt acri doar fiindcă așa spune Aïvanhov, așa spun eu sau oricine altcineva. Strugurii trebuie gustați. Mai apoi, și asta vine doar cu experiență, vei constata că nu toți strugurii sunt acri, nu toți strugurii sunt la fel tot timpul. Dacă din capul locului pleci „pe o șină” și lipești o anumită etichetă, riști să rămâi cu o percepție șchioapă și eronată.
Nu cred că există „experiență excesivă”, „prea multă experiență”. Nu suntem deloc la fel și fiecare individ are nevoie de experiențe diferite atât cantitativ cât și calitativ. Nimeni nu este în măsură să stabilească câtă și ce fel de experiență ne este utilă/dăunătoare sau necesară.
Dorințele sunt periculoase și pot reprezenta obstacole în evoluția noastră spirituală doar atunci când ele se transformă în obsesii. Iar cea mai bună cale să transformi o dorință într-o obsesie este să o inhibi, să o consideri tentație și să o clasifici drept păcat.
Experiențele senzoriale, emoționale și spirituale sunt hrană pentru cei trei centri și fără această hrană, creșterea, evoluția nu este posibilă. Trebuie să existe un echilibru controlat între cele trei planuri, cel fizic, cel emoțional și cel spiritual ca evoluția să fie sănătoasă și constantă, sustenabilă.
Dorințele nesatisfăcute, experiențele pe care ni le refuzăm, vor atârna ca niște bolovani de noi și ne vor trage înapoi. Acestea pot da naștere unor frustrări cronice care în cele din urmă se vor manifesta sub forma unor boli și ne vor mânca din interior.
Nu poți nici evalua în mod corect și nici nu poate să-ți producă o decepție ceva pe care nu-l cunoști, nu l-ai experimentat personal la toate nivelurile posibile.
Pe de altă parte, evident, există și anumite limitări raționale, mai ales în ceea ce privește planul fizic, de exemplu alimentele, bazate pe experiența acumulată a predecesorilor sau ale altora.
Nimeni nu te îndeamnă să mănânci ciuperci otrăvitoare doar de dragul de acumula cunoștința faptului că acestea sunt otrăvitoare.
Aceste limitări însă nu pot fi extrapolate asupra unor idei. Nu există „idei otrăvitoare” și o idee nu poate fi rea doar fiindcă contrazice o altă ideea cu care am fost crescuți, în care am fost educați, cultivați și cu care ne-am obișnuit.
Obișnuința nu este o dovadă și nici garanția faptului că ceva este corect.
Și revenim la exemplul cu trenul și cu șinele: dacă un tren merge de mii de ani pe același traseu asta nu este o dovadă a faptului că acea cale este „bună” și că este singura cale.

„Normalitatea” este tot o șină întinsă pe baza unor reguli sociale și morale, a fost formată pe baza unor tipare dogmatice. Dacă ieși de pe șinele convenționale, ești automat etichetat „anomal”, ești însemnat și de cele mai multe ori izolat.
Tot ceea ce se află în afara obișnuitului este considerat periculos.
Prin impunerea unei anumite „conduite morale” și a anumitor convingeri rigide și „corecte”, se urmărește uniformizarea și egalizarea indivizilor, formarea unor indivizi fără identitate, fără personalitate, fără opinii personale, ci care să urmeze clișeele și tiparele impuse de o terță parte din exterior.
Morala nu înseamnă absolut nimic. Nu există o morală universală, eternă și general acceptată. Ce pentru cineva poate fi imoral, pentru altul reprezintă moralitatea absolută. Ce este moral într-un club de noapte, este imoral cu 50 de metri mai încolo într-o biserică. Ce este moral în Vest, este considerat imoral în Orient ș.a.m.d.
Morala, este tot o închisoare, o șină întinsă de alții care o să vă poarte într-un cerc închis, fără nicio perspectivă de a evada – de a evolua.

Clișeele sunt niște șine

4 gânduri despre „Clișeele sunt niște șine

  1. Excelent! Felicitari! Si cred (sunt convis) ca este foarte important ca actiunea sa fie facuta in mod constient. Sa stii mereu ca faci ceea ce faci. Sa nu te lasi dus de val, sau sa crezi ca trebuie sa…, sau ca asa se face. Asta inseamna ca traiesti cu adevarat, acea experienta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s