Evoluție și involuție individuală și colectivă

Evoluție și involuție individuală și colectivă În articolul precedent am vorbit despre cele 7 tipologii umane, despre faptul că ne naștem ca fiind unul din cele 3 tipuri primordiale și că avem posibilitatea, dar nu și obligația să evoluăm. Este necesar să citiți și să aprofundați acel capitol pentru a putea înțelege și asimila cele ce urmează să vă prezint acum.
Rezumând capitolul anterior, Gurdjieff vorbește despre 7 tipologii umane, respectiv 3 tipologii natale și 4 spre care putem evolua alegând una din cele 4 căi spirituale posibile.
Cele 3 tipologii de bază sunt: omul numărul 1, Fachirul sau Savantul, axat pe dezvoltarea corpului său și trăind pe baza experiențelor obținute prin instinct și senzații. Acesta este asociat căii fachirului. Omul nr. 2, Călugărul sau Sfântul, sentimental și emoțional, având ca centru gravitațional al existenței sale psihicul și asociat căii călugărului. Și în final, omul nr. 3, Yoghinul sau Înțeleptul, persoanele raționale și teoretice, aceia care au ca centru spiritul, inteligența și sunt asociați căii yoghinului.
Gurdjieff explică și faptul că uneori oamenii numărul 3 pot sări etapa omului nr. 4 și se pot transforma în omul nr. 5 însă lipsiți fiind de experiența practică și cea emoțională, aceștia nu pot evolua mai departe.
Nu în ultimul rând, Gurdjieff explică faptul că individul poate evolua, deși evoluția este opțională și nu obligatorie, în timp omenirea în ansamblul ei evoluând foarte lent, atât de lent încât evoluția sa poate fi ușor confundată cu stagnarea.

Oamenii nr. 1, nr. 2 și nr. 3 nu pot să se înțeleagă unii pe ceilalți din cauza faptului că și atunci când aparent vorbesc despre aceleași lucruri, ei le percep, le prelucrează trecându-le prin centre, prin filtre diferite. Omul nr. 1 prin filtrul senzațiilor sale, omul nr. 2 prin filtrul emoțiilor sale iar omul nr. 3 prin filtrul rațiunii sale.
Mai mult, nici măcar oamenii care aparțin aceleiași tipologii nu reușesc să comunice și să se înțeleagă între ei deoarece fiecare are trăiri diferite, sentimente diferite și gânduri diferite chiar și atunci când experimentează același lucru.

Conform teoriei lui Gurdjieff, umanitatea ar trebui să fie compusă într-o proporție echilibrată din cele trei tipologii de bază, omul nr. 1, omul nr. 2 și omul nr. 3.
Cu toate acestea, observând cu atenție comportamentul și reacțiile oamenilor, putem constata că preponderent omenirea este compusă din oameni nr. 2, adică oameni a căror viață gravitează în jurul centrului lor emoțional, tot ceea ce fac, simt și gândesc, trece prin filtrul emoțional.
Acesta lucru este posibil în primul rând datorită educației, a ceea ce numesc eu „cultivare”. Omul este cultivat să fie emoțional și să aibă o gândire conform unor anumite tipare, să fie predictibil și, nu în ultimul rând, ușor de manipulat.
Corpul uman este compus în proporție de peste 60% din apă. Apa reprezintă emoțiile noastre și tocmai prin intermediul emoțiilor suntem cel mai expuși și cel mai ușor de manipulat.
Credința ține tot de latura emoțională – crede și nu cerceta – și astfel se explică de ce religiile și credința ocupă un loc atât de important în existența omului. Și, în ultimă instanță, și credința în știință este tot o formă de credință, de religie pasivă, mulți cred în știință la fel de orbește cum alții cred în Dumnezeu și refuză să creadă, nu reușesc să înțeleagă că nici știința nu este absolut sinceră și că nu deține tot adevărul.
Fără să intrăm acum în amănunte, știința de cele mai multe ori încearcă să dovedească anumite adevăruri, numite generic teorii. Însă, este destul de evident că plecând de la ideea de a dovedi un anume lucru este relativ simplu să ajungi la rezultatul dorit. Însă la fel de simplu este, de cele mai multe ori, să dovedești exact contrariul. Știința, la modul general, și-a ales anumite repere ca fiind adevăruri absolute și irefutabile, însă în univers lucrurile nu sunt atât de rigide și absolute, orice afirmație și orice fenomen își are negația și reversul. Altfel spus, totul este relativ, și tot ceea ce este adevărat, este, în egală măsură și neadevărat.
Omul a fost cultivat în „credințele” sale timp de mii și mii de ani. Astfel, indiferent că ne naștem om de tip nr. 1, nr. 2 sau nr. 3, cei mai mulți devenim, suntem transformați în oameni de tip nr. 2.
Sentimentele sunt cele mai greu de stăpânit, sunt cele mai contradictorii, dar și cele mai schimbătoare. Ce am iubit ieri, mâine putem urî cu mare ușurință și dacă noi iubim ceva, putem să urăm pe oricine care nu simte la fel ca noi.
Omul nr. 2, datorită emoțiilor sale, se află într-un permanent conflict cu ceilalți și, ca urmare a frecventelor schimbări emoționale de care de cele mai multe ori nici nu își dă seama, se află de foarte multe ori într-o stare de contradicție și cu propria sa persoană.
Omul nr. 2 „gândește” prin intermediul sentimentelor sale și toate alegerile sale sunt determinate de opțiunile sale bazate pe emoție, și nu pe rațiune, chiar și acelea pe care el le consideră și le numește raționale.
O altă caracteristică a omului nr. 2 care îi îngreunează semnificativ capacitatea de a evolua este atașamentul. Atașamentul său față de orice, față de obiecte, oameni, credințe, emoții, idei, dar și obișnuințe, respectiv dependențe. Atâta timp cât un om nu reușește să se desprindă de atașamentele sale, el nu va fi capabil să evolueze. Omul, fie că recunoaște sau realizează, fie că nu, este captiv atașamentelor sale, al plăcerilor și al suferințelor sale.
Omul de tip nr. 2 este cel mai ușor de manipulat deoarece trăiește captiv între ceea ce îi place și ceea ce nu îi place, pentru acesta posibilitatea de a fi neutru, de a fi obiectiv nu există, el se va implica în tot ceea ce face, tot ceea ce simte și tot ceea ce gândește prin prisma acestui tipar de selecție dualist.
Tot ceea ce nu-i place este împotriva sa, uneori chiar și fenomenele meteorologice cum ar fi frigul sau ploaia, în timp ce tot ceea ce-i place consideră că îi este favorabil. Este un model de gândire fundamental greșit. De exemplu omului îi place să lenevească, lenea însă nu îi este deloc favorabilă, dimpotrivă, pentru a evolua omul trebuie să depună un efort concentrat și constant, aproape supraomenesc.

Părerea mea este că nimic nu este întâmplător și dincolo de influențele mecanice din cosmos, influențele planetare, care fac ca evoluția omenirii să fie una foarte, foarte lentă, există și o „frână de mână” trasă intenționat din interiorul omenirii, și nu de acum, ci de mii și mii de ani. Există niște indicii foarte clare și la o analiză profundă, absolut evidente în acest sens.

Această „frână de mână” însă este mult mai mult decât o frână, un impediment, este în fapt un factor de regresie, de involuție.
Două lucruri s-au întâmplat: odată s-a produs un dezechilibru între forțele energiile, care guvernează universul; apoi s-a produs o schimbare de polaritate.
Legea lui Trei susține că orice există în manifestare este rezultatul interacțiunii a trei forțe numite generic pozitiv, negativ și neutru.
Este important să înțelegem că toate cele trei forțe sunt active, chiar dacă în mod diferit și, pentru a exista echilibru – armonie – într-un sistem sau în univers, sunt necesare toate cele trei forțe. Dacă ar exista doar două forțe, echilibrul ar fi imposibil de realizat și menținut deoarece una din cele două forțe, mai devreme sau mai târziu ar deveni dominantă și ar supune-o sau ar anihila-o pe cealaltă. Importanța celei de-a treia forțe, forța neutră constă tocmai în păstrarea unui echilibru echitabil între celelalte două forțe.
Într-un anume punct al istoriei necunoscute – sau ascunse – al omenirii, însăși ideea de neutru a fost exclusă ca existând și lucrurile au fost reduse la dualism, la lumea definită de două forțe, cea pozitivă, adică binele și cea negativă, adică răul.
Această percepție simplistă și eronată a lumii a generat și un model de gândire la fel de greșit și ineficient. Lumea văzută în alb și negru, fără nuanțe și fără o alternativă viabilă, împărțită între bine, tot ceea ce ne place și rău, tot ceea ce nu ne place, este o lume a dezechilibrelor și a abuzurilor.
Pasul numărul doi a fost o inversare a polarităților. Ceea ce a fost „bun” a fost etichetat „rău” și ceea ce a fost „rău”, a fost etichetat „bun”. Plusul a devenit minus și viceversa.
Acest proces a rămas parțial consemnat în mitologie și în istorie sub forma trecerii de la politeism la monoteism și de la matriarhat la patriarhat.
Această schimbare de paradigmă a marcat și schimbarea de polaritate.
Se spune că 1 este creația, pozitivul și masculinul în timp ce 2 este negația, negativul și femininul. În timp, prin repetiție și educație, s-au format tipare de gândire și asocieri automate: 1 este Dumnezeu Tatăl, virtutea, masculin, creativ, bun, alb, pozitiv, iar 2 este diabolicul, păcatul, feminin, pasiv, rău, negru și negativ.
Nu există nimic, nici consemnat sub formă de mituri, nici filozofic, nici mistic și nici material-științific care să confirme acest lucru. Dimpotrivă. Cele mai vechi reprezentări ale divinității, a lui Dumnezeu, sunt statuetele Zeiței Mamă. Unele au o vechime de peste 30.000 de ani, așa cum este cazul statuetei de ceramică de tip Venus din Dolní Věstonice din Moravia.
Unu este asociat creației. Singurul atribut exclusiv feminin, nașterea fiind manifestarea supremă a creației. Bărbații, cu toată dragostea, nu au capacitatea de a crea, nu pot da naștere. Plus valoarea, aducerea pe lume a unei noi ființe vii este atributul suprem și exclusiv al femeilor. Mitologia consemnează acest aspect. Sumerienii au avut-o pe Nammu care la Babilonieni se identifică cu Tiamat și cea care în mitologia semită este Așerah. Acestea sunt Zeițele Mamă, născătoare de dumnezei, mamele care au dat naștere primelor generații de dumnezei.
Însă, la un moment dat s-a produs o schimbare violentă. Marduk, un tânăr zeu cu aspirații de mărire, o măcelărește pe Tiamat și se proclamă Dumnezeu suprem.
Într-o primă fază zei masculini preiau conducerea de la Zeițele Mame și se produce transferul de la matriarhat la patriarhat.
În a doua etapă, apare ideea de dumnezeu unic, un zeu tânăr provoacă zeul conducător, îl învinge și elimină sau supune toți ceilalți zei. Există multe mituri care povestesc acest proces, dar cel mai cunoscut și semnificativ este cel al lui Iehova, cel care l-a înfrânt pe Baal și s-a proclamat, prin vocea lui Avraam, unicul Dumnezeu al Evreilor punând astfel temelia religiilor monoteiste, Iudaismul, Creștinismul și Islamul.
O evidență clară a matriarhatului care a precedat ca organizare socială patriarhatul, este matrilineariatul, adică descendența și moștenirea se stabilea exclusiv pe linie maternă. Acest obicei, în ciuda trecerii la monoteism și patriarhat, s-a păstrat la Evrei, dar și la alte popoare vechi pe întreaga planetă, până în ziua de azi, deși, evident se află într-o profundă contradicție cu filozofia și practica monoteistă și obiceiurile patriarhale.
Datorită acestor noi idei și practici cu origine necunoscută, pe de o parte s-a produs inversarea polarității și 2 a fost proclamat 1, respectiv Dumnezeu Tatăl i-a luat locul Zeiței Mamă, dar, în practica religioasă și socială, femeia a fost nu doar deposedată de toate atributele sale, dar a fost declarată și o ființă inferioară și aflată la dispoziția bărbatului.
În primul rând religia, dar și o serie de reglementări sociale, au împământenit aceste principii și idei nu doar greșite, dar și contra naturii.
Funcția socială a monoteismului și a trecerii de la matriarhat la patriarhat, a fost – și persistă să fie – supunerea femeii și atribuirea femeilor a unui rol secundar, supus, aservit bărbaților, transformând femeia într-un om mai puțin om decât bărbatul, într-o ființă inferioară și, în general, un obiect al dorințelor și nevoilor masculine, nimic mai mult.
Am amintit de așa numitele statuete Venus, însăși denumirea acestora ca fiind „Venusiene” este o diminuare și insinuare răuvoitoare a rolului Zeiței Mamă, „experții” asociind-o cu o „simplă” Zeița a Fertilității, și nicidecum cu Dumnezeu Creatorul, Mama Primordială, cea născătoare de dumnezei.
Și, în ciuda aparențelor, emanciparea femeii, eforturile de a restabili egalitatea, sunt toate modalități sofisticate prin care femeia este în continuare subjugată și exploatată. De exemplu, mișcarea de emancipare a femeilor din Statele Unite ale Americii a avut, de fapt, ca unic scop, impozitarea în mod egal a femeilor cu bărbații. În America femeile erau predominant casnice, impozitarea era aplicată doar bărbatului, respectiv familiei. Odată cu „emanciparea” femeii, și ea a devenit plătitoare de taxe și impozite și Statul și-a dublat instantaneu veniturile. Aceeași idee a stat și în spatele acordării dreptului la vot: s-a crezut că femeia va asculta de porunca bărbatului și va vota în conformitate cu acesta, cel puțin în familiile conservatoare și tradiționaliste, iar astfel, au crezut inițiatorii, vor avea câștig de cauză, vor obține mai multe voturi.
Societatea modernă încă mai vede în femeie doar o Venus, obiectul dorințelor masculine menită să satisfacă dorințele și nevoile bărbaților, nimic mai mult.
Nu întâmplător, în spatele mișcărilor de așa numită emancipare a femeilor, predominant au stat exclusiv bărbați care au manipulat femeile în propriile lor interese.
Creștinismul și Islamul, vârfurile credinței monoteiste și patriarhale reprezintă și instituțional supunerea feminității și a femeii voinței masculine. Cu toate acestea, poate surprinzător, cele mai religioase și devotate credincioase sunt femeile și asta, fiindcă nici măcar nu cunosc și nu înțeleg esența religiilor pe care le urmează.
Aici, totuși mă simt obligat să fac o mică precizare.
Creștinismul, așa cum s-a dezvoltat și s-a cristalizat în principal după secolul II și în forma sa instituțională, nu are nicio legătură cu creștinismul original, creștinism, despre care și Gurdjieff a afirmat că își are originile necunoscute cu mii de ani înainte de Isus și rădăcinile undeva în Egiptul preistoric, respectiv Egiptul cunoscut nouă.

Eliminarea – măcar la nivel de principiu – a celei de-a treia forțe a făcut posibil ca 2 să devină 1 și să obțină supremația totală, adică monopol exclusivist.
Dualismul, în practica de zi cu zi, reprezintă un monoteism mascat în care totul se împarte între „bine” și „rău”, și unde bărbatul este asociat în mod automat cu binele, iar femeia cu răul, cu „păcatul”.
În termeni mai tehnici, sistemul bazat pe 1, 2 și 3 a fost înlocuit cu un sistem compus din 0 și 1: Divide et Impera.
Acesta este însă doar un aspect.
Omenirea a fost deconectată, cred eu, în mod intenționat, de la ciclurile naturale. Cel mai evident exemplu este calendarul. Calendarul, cel Iulian, apoi reforma Gregoriană care este în uz și în zilele noastre, reprezintă o deconectare de la ciclurile naturale și este o convenție administrativă. Numerologii lucrează cu data de naștere, însă din punct de vedere cosmic, și implicit, vibrațional, acele numere nu reprezintă absolut nimic, nu au nicio relevanță.
Anii încep odată cu Echinocțiul de Primăvară, undeva în jurul datei de 20 Martie iar acum 2016 ani, punctul de referință folosit, nu are nicio semnificație și nicio încărcătură, nu s-a întâmplat nimic. Mulți cred că s-ar fi născut Isus atunci, dar acest fapt nu a fost și nu poate fi confirmat, cum nici existența fizică a personajului nu a fost și nu poate fi confirmată.
Singura alternativă este calendarul Evreiesc. Acesta respectă ciclurile naturale, succesiunea anotimpurilor, însă anul începe în Septembrie, odată cu Echinocțiul de Toamnă, undeva în jurul datei de 22 Septembrie. Cel mai probabil, acest lucru se datorează unei tradiții foarte vechi și a originii din emisfera sudică, acolo unde în Septembrie începe primăvara. Acest model este conform cu calendarele Astronomice folosite și de Sumerieni cu mult înaintea Evreilor.
Conform calendarului Evreiesc, suntem în anul 5777, an care conform calculelor a început la apusul Soarelui în data de 2 Octombrie 2016 și se va termina în data de 20 Septembrie 2017 tot la apusul Soarelui.
Problema și cu acest calendar este că nu respectă întru totul ciclurile cosmice, succesiunea Echinocțiilor și Solstițiilor, iar anii sunt calculați începând cu „Anul Creației”. Evident, calculul este eronat. Unii susțin ideea că nu ar fi vorba despre „Anul Creației” ci despre anul ieșirii din robie din Egipt, însă nu există nicio dovadă palpabilă a faptului că întâmplările referitoare la Moise și presupusa robie din Egipt s-ar fi petrecut vreodată în realitate.
Concluzia este simplă: nu știm în ce an suntem, anii în nici un caz nu încep pe data de 1 Ianuarie, deci calendarul după care trăim este unul „civil”, administrativ, dar absolut irelevant din punct de vedere cosmic și, în ultimă instanță, spiritual.
Trebuie însă să lămurim și adevărul legat de religie.
Gurdjieff explică clar că există o religie formală, accesibilă tuturor, și o religie profundă, ascunsă – esoterică, ocultă – rezervată exclusiv celor care au capacitatea de a înțelege și a face lucruri.
Majoritatea oamenilor cred că este suficient să creadă și nu au de făcut nimic sau formal, foarte puțin.
Gurdjieff spune că religia înseamnă „a face”, însă acest lucru s-a uitat și prin educație și repetiție forma actuală a religiei este doar o imitație și „a face” a fost înlocuit cu „a crede”. Însă dacă nu facem, doar credem, religia devine doar o filozofie și, în ultimă instanță, o iluzie și o auto amăgire.
Cunosc foarte multe persoane care se consideră și se declară creștine, dar realitatea este că toți aceștia tratează credința lor ca o filozofie și nu cunosc nici măcar o singură persoană care să fie un creștin practicant în fiecare zi și în fiecare clipă a vieții sale.
Ideea că „păcatele noastre” pot fi absolvite prin împărtășanie și spovedanie este o dovadă clară a faptului cum religia este transformată în filozofie și fantezie, suntem amăgiți și ne auto amăgim când de fapt nu suntem capabili „să facem” nimic, nu aplicăm teoria, ci ne găsim tot felul de scuze și portițe de scăpare.
Este evident că un creștin autentic trebuie să-și iubească aproapele ca pe el însuși, dar este posibil asta, se întâmplă acest lucru în viața noastră? Evident că nu, mai mult, în numele lui Isus și al lui Mohamed s-au comis și în continuare sunt comise cele mai oribile crime, crime care contravin cu totul atât creștinismului, cât și islamului. Dacă oamenii ar fi capabili să respecte filozofia religiilor, nu ar mai fi crime, nu ar mai fi războaie. Însă, cum putem observa, trăim într-o lume tot mai conflictuală și asta, în principal datorită filosofiei dualiste ce stă la baza civilizației și religiilor curente, respectiv a unei interpretări greșite a acestor principii religioase.
Și lucrurile nu sunt mult diferite nici în ceea ce privește credințele Orientale. În cele mai multe cazuri și acolo s-a păstrat forma, dar s-a pierdut sensul, nu se mai cunoaște conținutul. O postură yoga sau o mișcare din kung-fu nu reprezintă absolut nimic atâta timp cât nu cunoaștem filozofia care stă la baza lor, nu cunoaștem sensul subtil al mișcărilor. Și, din păcate, acel sens este în mare măsură necunoscut și tot ceea ce ne-a rămas, ceea ce practicăm azi cu titulatura de yoga sau kung-fu, este doar formă fără conținut.

Lucrurile, chiar dacă la prima vedere pot părea diferite, nu sunt foarte diferite nici în ceea ce privește știința modernă unde totul se bazează exclusiv pe „cred doar ceea ce pot să văd și să ating”, nimic din ce nu poate fi vizibil și cuantificat, nu există, nu este relevant. Însă majoritatea lucrurilor realmente importante pentru om, cum sunt emoțiile și gândurile sale, nu pot fi nici văzute, nici măsurate.
Astfel, oamenii de tip nr. 1, în fapt se transformă în oameni de tip nr. 2, dar ei se consideră pe ei înșiși oameni nr. 3.
Dacă începem să căutăm cu mai multă atenție, să luăm câte un subiect și să desfacem ghemul din care i se trage firul, vom constata că aproape tot ceea ce credem, ceea ce considerăm că știm, ce am fost educați, cultivați și învățați, este complet sau parțial neadevărat, în unele cazuri dea dreptul greșit și suntem ținuți sub straturi consecutive de iluzii și false realități. Gurdjieff numește asta „stare de somn” din care trebuie să ne trezim ca să ne recăpătăm conștiința, un somn hipnotic. Cineva ar putea crede că există forțe care obțin un folos sau un profit din menținerea noastră în această stare hipnotică și care ne împiedică să vedem adevărul și să înțelegem condiția noastră.

Profeția „Secolul al XXI-lea va fi religios, sau nu va fi deloc“ este atribuită în mod eronat lui André Malraux. Chiar dacă sursa acestei profeții rămâne una obscură, ea relevă un adevăr: omul secolului XXI, omul modern, este un om emoțional, adică omul de tip nr.2, un sclav inconștient și ușor de manevrat, manipulat care trăiește mecanic, complet expus influențelor exterioare în anumite matrice prestabilite.
Un impediment major în posibilitatea evoluției o constituie comunicarea, respectiv limba și limbajul.
Am vorbit despre limbă pe larg în articolul Limbajul Universal – limba vorbită. Gurdjieff a rezumat problema spumând: „cuvintele au rămas, dar semnificația lor s-a pierdut de secole”.
De foarte multe ori chiar și doi oameni care sunt de aceeași părere, aparent pot să se afle pe poziții absolut ireconciliabile datorită limbajului, respectiv al unui limbaj comun.
Nu am să intru în detalii acum, dar este evident că foarte multe cuvinte înseamnă lucruri absolut diferite pentru fiecare dintre noi în principal datorită experiențelor și senzațiilor diferite pe care le asociem cu acestea. Atât percepțiile, cât și cunoștințele noastre, respectiv interpretarea acestora creează diferențe considerabile în interpretarea sensului tuturor lucrurilor, sentimentelor și gândurilor noastre.
Faptul că totul este relativ în viața noastră și de foarte multe ori chiar și pentru noi aceleași lucruri pot semnifica cu totul altceva în funcție de timp și spațiu, face comunicarea dificilă și virtual imposibilă.
Și fără comunicare, evoluția este și ea dacă nu complet stopată, măcar substanțial îngreunată.

Un exemplu concret în care limbajul și filozofia sunt greșit interpretate este în cazul lui TREBUIE și a ideii că „în viață nimic nu trebuie”. Această idee a fost preluată din filozofia Orientală și se referă la „lasă-te purtat de val” și la „nu opune rezistență”. Bruce Lee spunea foarte plastic „să fii apă”, în sensul să te adaptezi, să te mulezi la orice situație. Însă toată această filozofie a fost transcrisă ca directivă practică în gândirea filozofică Occidentală profund greșit.
Evident, nu trebuie să ne trezim, nimeni nu vrea să ne trezim, trezirea nu este o obligație, ci o posibilitate individuală asumată. Cu cât dormim mai mulți și mai adânc, cu atât mai „bine”, cu atât va fi mai multă liniște.
Cei care se lasă purtați de val, practic trăiesc sub incidența accidentelor, a influențelor exterioare, a legilor mecanice. Încetează să fie oameni și vor fi mașini, simple rotițe într-un mecanism gigantic.

Am vorbit despre aspectele teoretice, despre latura emoțională și cea intelectuală, respectiv despre faptul cum omul este educat în mod greșit ca mai apoi să fie ușor de manipulat.
Însă trebuie să ținem cont și de faptul că există și o latură materială la fel de importantă care contribuie la acest proces de „adormire”, de alterare a calităților umane.
O parte importantă a acestui proces este alimentația și hrana.
Dacă acum câteva sute de ani omul încă avea acces la o alimentație naturală, sănătoasă, odată cu așa numita „revoluție industrială” și cu explozia tehnologică, alimentația omului treptat a fost modificată de la cea organică, naturală la una predominant sintetică. Marea majoritate a omenirii nu mai are acces la alimente sănătoase, produse natural și doar la produse sintetice fabricate industrial.
Este un subiect foarte vast și complex, practic imposibil de acoperit în câteva fraze, dar trebuie să ținem cont și de acest aspect foarte toxic care poluează organismul nostru și îi alterează calitățile.

Un aspect important de lămurit este și diferența dintre progresul tehnologic și evoluția spirituală. Multă lume consideră, în mod eronat evident, că cele două sunt unul și același lucru sau că sunt în vreun fel corelate.
Progresul tehnologic este rezultatul evoluției mecanice, în timp ce evoluția spirituală nu poate fi realizată decât în urma unui efort conștient și, cum am mai spus, ca urmare a unui proces contrar naturii și al cursului firesc de evoluție.
Însă, datorită „frânei de mână” de care am vorbit, omenirea se află în situația în care progresul tehnologic a luat-o cu mult înaintea evoluției spirituale și astfel omul este incapabil să se adapteze noilor condiții, este nepregătit fizic, emoțional și spiritual (mental) să se comporte responsabil și să-și asume obligațiile aferente. Practic, suntem niște maimuțe cu iPhonurile conectate la internet și care ne „trăim viața” în exclusivitate on-line, o viață virtuală, imaginară, ruptă de realitate unde, în mod paradoxal, omul care oricum este compus din multiple personalități rivale și contradictorii este încurajat să dezvolte noi și noi măști, personalități false. (Despre esență și personalitate puteți citi AICI.)

Credem că am cucerit lumea, dar de fapt lumea este cea care ne-a cucerit. O lume, preponderent ireală și construită din cărămizi imaginare.
Suntem educați, cultivați și încurajați să credem jumătăți de adevăruri și chiar falsuri grosolane ca fiind adevăruri eterne și irefutabile, în timp ce aceia care ridică glasul, încearcă să demaște falsurile sunt imediat etichetați nebuni, diletanți sau „paranoici al teoriilor conspiraționiste”.
Uităm însă un aspect esențial: se spune că Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea sa (Geneza 1:26). Conform cu Legea Corespondenței („Precum Sus, așa și Jos”), dacă Dumnezeu stăpânește cosmosul (universul), omul la rândul său stăpânește Pământul. Același vers din Geneză mai spune despre om: „ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietățile ce se târăsc pe pământ și tot pământul!”.
Însă omul modern, civilizat, nu stăpânește nimic, nu se cunoaște și nu se stăpânește nici măcar pe sine, dar altminteri să cunoască și să stăpânească lumea care-l înconjoară și ființele care o populează.
Progresul tehnologic a devansat cu mult evoluția spirituală a omului și acesta este incapabil fizic, emoțional și mental să „stăpânească”, să se comporte responsabil în lumea în care trăiește, dar și lumea artificială, virtuală care a fost creată ca încă un strat „protector” care-l ține departe de realitate și adevăr.
Un om care este sclav, nu poate stăpâni pe nimeni și nimic, el nu este nici măcar propriul său stăpân, ci este controlat de forțe din exterior.
Progresul tehnologic a avut – și are în continuare – un ritm de dezvoltare foarte alert, în timp ce evoluția spirituală a omenirii în ansamblul ei este foarte lent, aproape insesizabil.
Progresul tehnologic se bazează în principal pe ideile și descoperirile individuale, ale unor vârfuri, în timp ce evoluția spirituală nu este posibilă fără atragerea și implicarea unor mase importante – critice – de oameni. Cum am mai spus-o, omenirea încă nu a reușit să înțeleagă și să aplice în mod corect învățăturile cristice, deși a avut la dispoziție mai bine de 2000 de ani. Chiar și religiile care se autoproclamă ca fiind creștine, practic au foarte puțin de-a face cu învățătura creștină.
Gurdjieff și legat de acest aspect are o teorie interesantă. El afirmă că evoluția se face în trepte. Pe de o parte salturile nu sunt posibile, pe de altă parte în momentul în care un maestru spiritual urcă o treaptă, locul său trebuie automat ocupat de ucenicul, ucenicii săi. Astfel se creează o forță evolutivă reciprocă în care maestrul trage după el ucenicii săi, dar, în același timp, ucenicii săi îl împing pe maestru înainte. Dacă între maestru și ucenic/ucenici se produce o ruptură, și evoluția unora, și evoluția celorlalți, se blochează. O astfel de ruptură s-a produs cu siguranță și între Isus și ucenicii ideilor sale iar cei din urmă au luat-o într-o cu totul altă direcție de „evoluție” decât cea în care a pornit maestrul lor.
Cu toate acestea, la nivel individual, evoluția poate fi posibilă în anumite circumstanțe. Este posibilă, dar nicidecum obligatorie.
Tot Gurdjieff explică faptul că omul în univers este asemenea unei celule în organismul unui om, adică este neînsemnat. Astfel, se poate eschiva de influențele cosmice care impun un ritm de evoluție lentă și poate evolua mai rapid și separat de tot organismul, respectiv de toată omenirea, însă evoluția sa individuală nu va schimba, nu va însemna nimic la nivelul organismului, respectiv al umanității în ansamblul său.
Ca să conteze, individul trebuie să fie capabil să atragă cât mai multe celule, respectiv indivizi, ucenici, care să-l urmeze și împreună să formeze un grup suficient de puternic să poată influența evoluția și direcția de dezvoltare a întregii omeniri.
Astfel de tentative, cum a fost și cazul creștinismului, au fost rare și într-un final au eșuat sau au fost în mod deliberat deturnate. Dacă creștinismul ar fi reușit, azi oamenii nu s-ar mai omorî între ei, de cele mai multe ori chiar în numele creștinismului.
Este interesant și faptul că în numele distrugerii, a unei idei regresive, oamenii se mobilizează și se coagulează cu mult mai mare ușurință, decât atunci când este vorba despre evoluție și ceva pozitiv.
Acest lucru este valabil și la nivel organic, respectiv celular, celule cancerigene de exemplu au o creștere rapidă și de cele mai multe ori reușesc să distrugă în timp record tot organismul, însă nu la fel se întâmplă cu tentativele de vindecare sau auto vindecare.

Cheia evoluției, atât individuale, cât și colective, în opinia mea, pleacă de la premisele unei educații corecte. Atât timp cât noi continuăm să fim educați și noi la rândul nostru să ne educăm și să ne creștem copiii captivi în anumite tipare și convingeri fundamental greșite, evoluția va fi în continuare îngreunată, dacă nu direct stopată. Iar tendința generală, așa cum o văd și percep în ziua de azi, este să formăm nu individualități sănătoase și capabile să evolueze, ci sclavi, roboței, „adormiți”, marionete influențabile și manevrabile, dispuse să accepte orice li se propune fără să clipească, fără să pună întrebări, cu atât mai puțin să pună la îndoială veridicitatea lucrurilor cu care este bombardat din momentul nașterii de familie și mai apoi și de societate.
Într-o epocă a globalizării forțate și a uniformizării indivizilor, pare tot mai evident că scopul nedeclarat este „pierderea de sine”, respectiv pierderea conștiinței de sine. Un individ fad, șters, lipsit de esență (divină), predictibil și cu personalități formate, cultivate într-un anume fel, va fi un cetățean model, o persoană „agreabilă” care nu va ridica întrebări și nu va pune probleme, va reacționa exact așa cum a fost educat, cultivat și programat. Un „roboțel”, un om-mașină așa cum l-a definit Gurdjieff, un om teleghidat, expus în totalitate forțelor exterioare fără ca măcar să își dea seama de acest lucru și crezându-se „stăpân” și pe deplin independent.
„Omul nou” este un individ cultivat să fie sclav și care niciodată nu va putea evolua și nu va fi capabil să facă efortul conștient de a „se trezi”. El se va asocia și se va afla în perpetuu conflict cu alți „adormiți” și se vor defini unii pe alții ca fiind „buni”, respectiv „răi”, dar niciodată nu se vor putea evalua pe sine sau pe ceilalți într-un mod obiectiv.

Cum este totuși posibilă evoluția individuală?
Este nevoie de anumite circumstanțe cosmice, sociale, economice și personale favorabile. Dincolo de aceste circumstanțe exterioare, este foarte important să ne păstrăm esența vie și pe cât posibil, nealterată iar la momentul potrivit să ne dorim „mai mult”, să căutăm „altceva” decât lucrurile pe care oamenii în mod curent, omul obișnuit, le vrea și le dorește.
Procesul de a „ne trezi”, de a redescoperi esența noastră și de a depune un efort conștient pentru a evolua, este supraomenesc și împotriva legilor mecanice care guvernează existența și lumea noastră, dar și împotriva naturii, a evoluției colective lente.
În acest proces Tarotul este cel mai eficient instrument pe care-l avem la îndemână. Tarotul va releva în permanență atât natura adevărată a esenței noastre, cât și tendințele generale – mecanice – ale evoluției noastre. Tarotul ne va reaminti în permanență cine am fost ieri, ce ne-am dorit, ce am făcut sau nu am făcut pentru asta și suma dorințelor, emoțiilor, gândurilor și acțiunilor noastre unde ne-au condus.
Tarotul, mânuit cu înțelepciune și având cunoștințele necesare, este singurul instrument care ne oferă toate aceste informații în mod obiectiv. Altfel, omul nu este capabil să se evalueze nici pe sine, nici pe altcineva cu obiectivitate.
Astfel, pe lângă voința noastră de a ne trezi și a evolua, este nevoie să găsim acel om deja treaz care, folosindu-se și de Tarot, ne va putea îndruma pe calea noastră spre iluminare.
Este important însă să ne reamintim și să înțelegem că este calea noastră și că nimeni, și subliniez, absolut nimeni, nu va putea să decidă sau să facă absolut nimic în locul nostru.

Există un plan, există interese ca omenirea să fie menținută într-o stare de hipnoză, în perpetuă sclavie? „Dormind” nu vom afla niciodată răspunsul la această întrebare.

Evoluție și involuție individuală și colectivă

3 gânduri despre „Evoluție și involuție individuală și colectivă

  1. Pingback: Cele 7 tipologii umane | TAROT Zi de Zi

  2. Pingback: Sărbătorile de Iarnă, între Crăciun și Solstițiu | TAROT Zi de Zi

  3. Pingback: Răspunsurile cu DA sau NU | TAROT Zi de Zi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s