Plagiatul, obicei, nu excepție

Plagiatul, obicei, nu exceptie Plagiatul a devenit un subiect fierbinte în România ultimilor ani – dar nu numai -, însă mulți vorbesc despre asta, puțin știu și înțeleg despre ce este vorba.
Plagiatul nu este o „invenție” de factură recentă.
Cel mai vechi plagiator dovedit este faimosul Claudiu Ptolemeu (Claudius Ptolemaeus), scrib din Alexandria care a copiat și și-a însușit o serie de lucrări de astronomie, astrologie, matematică, fizică, geografie, muzică și filozofie.
Considerat părintele astrologiei moderne, Ptolemeu a copiat și și-a însușit o serie de date astronomice ce conțin greșeli de calcul de la astronomi și astrologi arabi și greci, fapt dovedit clar, fără echivoc în zilele noastre.
Cu toate acestea, mai ales cercurile academice continuă să-i apere „buna reputație” cu multă vehemență.
Motivul este că dacă admit că Ptolemeu a fost un plagiator, un simplu scrib și nu un om de știință și lucrările sale conțin o serie de date eronate, tot ce se bazează pe lucrările sale poate fi pus sub semnul întrebării și trebuie reanalizat.
Idei ce au supraviețuit mii de ani, teorii pe care se bazează toată astrologia modernă ar putea fi șterse cu buretele într-o fracțiune de secundă.
Mă voi rezuma la a vorbi despre astrologie deoarece timp de mai bine de 25 de ani am studiat științele ezoterice, și știu cu siguranță că încă multe din teoriile și conceptele atribuite lui Ptolemeu sunt eronate. Totuși, merită menționat faptul că având în vedere volumul uriaș de lucrări atribuite lui Ptolemeu, este greu de crezut că un singur om ar fi fost capabil să observe, să studieze și elaboreze atâtea teorii în atâtea domenii fundamental diferite cum sunt astronomia, astrologia, optica, muzica, geografia, matametica și filozofia.
Un alt aspect important este referința la autorii anteriori.
Moda, respectiv regula să faci referințe la autori și surse, este de factură recentă chiar și în cele mai stricte cercuri academice.
Până în anii 2000 așa numitele note de fundament erau în general observații considerate importante de autor iar referințele la surse și autori erau trecute la capătul lucrării sub forma Bibliografiei.
Ca o lucrare să fie considerată științifică, trebuie să conțină referințe la lucrări și autori anteriori, însă (măcar) concluziile trebuie să fie originale.
În cazul unei lucrări pretențioase cum este doctoratul, toată lucrarea trebuie să fie originală, să lanseze teorii, soluții noi, să deschidă noi perspective asupra unui anumit subiect. Teoretic asta este cheia progresului, a evoluției.
Însă, referințele, fundamentarea lucrării pe autori antemergători și pe idei, teorii deja existente, face destul de dificilă desprinderea de tradiții și deschiderea unor abordări noi.
Lumea academică nu diferă cu nimic de Vatican și de atitudinea rigidă a Bisericii Catolice: tradiția și ideile considerate valide acum sute sau mii de ani nu suportă nicio modificare, exclud din capul locului ideea de schimbare.
În ceea ce privește astrologia, de exemplu, majoritatea ideilor, teoriilor de bază au fost copiate și preluate de autori de la precursori fără însă să fie supuse nici măcar celei mai mici analize. Astfel idei eronate s-au împământenit și sunt considerate valide și în zilele noastre.
Se copiază și se învață mecanic, nimeni nici măcar nu se obosește să gândească puțin, nimeni nu verifică și nu caută să înțeleagă multe din ideile cele mai vehiculate și care constituie bazele astrologiei moderne.
Nu voi intra în detalii acum, dar foarte multe din teoriile de bază ale astrologiei care provin de la Ptolemeu sunt profund greșite.
Cea mai evidentă și cunoscută greșeală este ideea elenistică conform căreia Pământul stă fix în centrul universului iar toate celelalte corpuri cerești, Luna, Soarele, planetele și stelele, se mișcă pe traiectorii perfect circulare în jurul acestuia.
Puțini astrologi sunt conștienți de faptul că astrograma natală așa cum este interpretată ea și în zilele noastre are la bază ideea că Pământul – respectiv omul – se află în centrul universului și din acest motiv Pământul și efectele Pământului nici nu sunt luate în considerare de astrologie.
Dar multe alte lucruri sunt eronate, printre care și numărul planetelor, determinarea genurilor zodiilor, atribuirea celor trei calități sau interpretarea teoriei umorale.
Toate lucrurile acestea ar fi putut fi corectate pe parcurs dacă autorii nu ar fi copiat mecanic datele unul de la celălalt.
Forma aceasta de „plagiat” a produs și produce în continuare victime și frânează evoluția.
Dacă în cazul Bisericii atitudinea refractară este explicabilă – dar nu și justificată! – în ceea ce privește cercurile academice, acest conservatorism exacerbat, este profund dăunător și pune frână oricărei încercări de corecție și evoluție.
Sunt puțin mediatizate sau direct bine îngropate cazurile în care știința ascunde deliberat noi descoperiri doar fiindcă ele pun sub semnul întrebării sau contrazic de-a dreptul teorii deja consacrate și general acceptate.
La o cercetare mai amănunțită, nici știința, nici religia nu are răspunsuri foarte clare și incontestabile la cele mai multe întrebări legate de apariția și existența omului.
Problema fundamentală este că oricine propune o idee nouă sau pune sub semnul întrebării teoriile tradiționale, este imediat izolat, exclus și numit diletant.
Foarte rar rațiunea, argumentele sau chiar dovezile cele mai evidente sunt cele care fac diferența, ci în general se recurge la emoții, manipulări emoționale și la argumentul că tradițiile trebuie respectate și acceptate necondiționat.

Revenind însă la problema noastră curentă și punctuală, oamenii trebuie să înțeleagă următorul lucru: studiile superioare nu sunt obligatorii.
Nici bacalaureatul, nici facultatea, nici masteratele și în nici un caz doctoratul nu sunt obligatorii.
Problema este că diplomele au devenit o industrie profitabilă, nu doar la noi ci și în toată lumea.
Nu toți cei care au o diplomă chiar au vocație pentru domeniul pe care l-au studiat sau în care au obținut, într-un fel sau altul, o diplomă. Majoritatea chiar n-au.
Se dau diplome pe bandă rulantă mai ales dacă solicitanții sunt oameni influenți și potenți financiar.
Asta explică și numărul îngrijorător de analfabeți licențiați.
Tineri care au trecut prin băncile școlilor superioare ca gâsca prin apă.
Și-au copiat sau și-au cumpărat lucrarea de diplomă, lucrarea de masterat și chiar și doctoratul.
Nu vreau să dau nume, dar e cunoscut cazul unei persoane publice care era cursant la o facultate privată, dar nu a putut să precizeze unde și când și-a luat diploma de bacalaureat.
Politicieni, oameni cheie din instituțiile Statului se împopoțonează cu titluri de masterate și doctorate, fără însă să fi făcut studii aprofundate, fără să cunoască subiectele în profunzime și fără să aibă nimic de adăugat la subiect.
Este o realitate. Instituțiile de învățîmânt superior consideră că le avantajează faptul că pe lista licențiaților lor se află personalități de renume, personalitățile publice vor să agațe titluri în fața numelor lor.
Parcă am uitat prea repede de perioada în care cel mai renumit om de știință, savant de renume mondial și academician Român era tovarășa Elena Ceaușescu.
Însă problema nu este strict de factură imaterială, intelectuală.
Titlul de doctorant asigură un spor de salariu de 15%.
Oamenii aceștia au comis nu doar furt intelectual copiind și compilând lucrările altora, dar s-au ales și cu beneficii materiale necuvenite.
Despre asta nu vorbește nimeni.
Ce mă deranjează pe mine poate cel mai mult este faptul că majoritatea acestor oameni nici măcar nu și-au confecționat singuri masteratele și doctoratele, ci, cel mai probabil le-au făcut alții, subalternii lor, la comandă.
Și asta este valabil nu doar la personalitățile publice, dar și la cei mai mulți academiceni.
La teza de doctorat a unui decan lucrează toți subalternii și greul, în general, îl duc asistenții.
Astfel, nu este de mirare că tezele de doctorat nu conțin idei originale și în fond nu au nicio contribuție relevantă în plan ștințific, nu deschid noi perspective, nu contribuie în nici un fel la evoluția omenirii.
O teză de doctorat ar trebui să fie o lucrare cu totul și cu totul specială, să răstoarne lumea și să lase specialiștii cu gura căscată. Necesită ani și ani de muncă, documentare și studiu.

Plagiatul este o plagă și contribuie substanțial la stagnarea noastră atât ca indivizi, cât și ca societate. Fiindcă o societate compusă din, și condusă de idioți și mediocrități nu poate evolua.
Cred că ar fi benefică o curățenie generală și o reevaluare corectă, obiectivă, nu doar a tezelor de doctorat, dar și a masteratelor și lucrărilor de diplomă.
Celor care nu și le-au obținut „pe bune”, toate aceste titluri de merit să le fie retrase și să returneze și toate câștigurile matriale nemeritate obținute în urma lor.
Așa, și numai așa văd rezolvarea corectă a situației.
Altfel este doar un joc politic, însă subiectul este mult mai grav și trece cu mult dincolo de limitele meschin-politicianiste ale abordării majorității.
Majoritatea nu are mereu dreptate, ba, de cele mai multe ori greșește.
Din acest motiv este nevoie de elite autentice, de oameni care gândesc, nu doar copiază și repetă mecanic tot ce au scris sau spus alții.

Plagiatul, obicei, nu exceptie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s