Despre îngeri, demoni, stafii și spirite

Există foarte multă confuzie în ceea ce privește îngerii, demonii, respectiv spiritele și stafiile. Foarte mulți autori, în special Americani, dar nu numai, au creat un puternic curent „angelic”. Din păcate, pentru cititorul naiv și neavizat, mare parte a acestei literaturi este pură ficțiune și maculatură.
Sunt câteva noțiuni elementare care necesită lămurite.
Creația în univers este rezultatul interacțiunii dintre 4 materiale și 3 energii (forțe).
Cele 4 materiale sunt simbolizate prin cele 4 elemente: Foc, Apă, Aer și Pământ.
Considerând că universul este macrocosmosul, omul este microcosmosul și reflectă același tipar.
În ceea ce privește înțelegerea și atribuirea corectă a celor 4 elemente și a celor 3 energii, părerile sunt împărțite și de foarte multe ori se amestecă noțiunile între ele.
Astfel, plecând de la modelul Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, mulți autori vorbesc doar despre 3 corpuri: corpul fizic, corpul astral și corpul spiritual. În fapt, Sfânta Treime reprezintă energiile, și nu materia (corpurile).
Energiile (forțele) sunt cele care pun corpurile (materia) în mișcare. Aceste energii au fost numite în multe feluri, vă propun să folosim formula: Activ, Pasiv și Reconciliant.
Aceste forțe sunt expresii ale conștiinței. De exemplu în psihologie se vorbește despre conștient, inconștient și subconștient. Uneori inconștientul și subconștientul sunt folosite de diverși autori să descrie aceeași stare. Dar acestea sunt doar nume, definiții care în general nu au nicio semnificație, sunt prost înțelese, interpretate și folosite.
Majoritatea confundă conceptul de conștiință cu morala și astfel o reduc la un cadru conceptual care definește arbitrar (subiectiv) limitele între bine și rău.
Conform explicațiilor lui Gurdjieff, morala și conștiința sunt lucruri foarte diferite. „O conștiință nu poate niciodată să contrazică o altă conștiință. Dar o morală poate întotdeauna să contrazică și chiar să nege cu ușurință o altă morală.” (P.D. Uspensky, „Fragmente dintr-o învățătură necunoscută”, capitolul VIII, pagina 140, Editura RAM, 1995)
Morala se raportează inevitabil la conceptul de bine și rău, dar aceste concepte sunt abstracte și relative, pentru un om nu există un bine și un rău universal și permanent. Binele unui om poate reprezenta răul altuia, ceea ce ieri a fost bine, mâine poate fi considerat rău și viceversa.
„Nu există morală comună: ceea ce este moral în China este imoral în Europa și ceea ce este moral în Europa este imoral în China, ceea ce este mocal în St. Petersburg este imoral în Caucaz, și ceea ce este moral în Caucaz este imoral la St. Petersburg. Ceea ce este moral pentru o clasă a societății este imoral pentru alta și invers. Morala este întotdeauna și pretutindeni un fenomen artificial. Ea este constituită dintr-o mulțime de „tabu”-uri, adică restricții și diverse exigențe, câteodată principiul lor având un sens, uneori pierzându-și orice sens sau neavând niciodată unul, pentru că ele sunt stabilite pe o bază falsă, pe un teren al superstițiilor și al greșelilor imaginare.” (P.D. Uspensky, „Fragmente dintr-o învățătură necunoscută”, capitolul VIII, pagina 139, Editura RAM, 1995).
În mod eronat conștiința a fost mereu asociată cu rușinea și sentimentul de vinovăție.
Conștiința însă are un cu totul alt rol: ea ne dă imboldurile de a face, este cea care motivează și acționează, pune corpurile în mișcare.
Conștiința poate fi asimilată ideii unui „eu” unic, imuabil (indivizibil) și permanent. Conștiința este Sfânta Treime, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, sau după modelul din hinduism, Trimurti, adică Brahma creatorul, Vishnu păstrătorul și Shiva distrugătorul și transformatorul. Este expresia celor trei fețe (forme sau manifestări) ale lui Dumnezeu. Conștiința este „scânteie” sau „esența divină”, este motivul (impulsul) din spatele acțiunilor noastre.
Conștiința este anihilată o dată prin educație, odată prin externalizare.
Prin educație esența este „adormită” și omul cultivă multiple personalități.
Despre ce înseamnă esență și personalitate, găsiți mai multe AICI.
Ca urmare a procesului de exteranlizare, conștiința devine înger păzitor și dintr-o forță interioară – ca și responsabilitatea – este pasată către o imaginară terță „persoană”, desemnatul special și reprezentantul lui Dumnezeu. Ne este foarte comod și la îndemână să credem că suntem protejați, că cineva stă acolo, „pe umărul nostru” și ne ferește de toate relele.
Sub mantaua îngerului păzitor, conștiința a fost transformată din decizia noastră într-o forță exterioară răspunzătoare de paza și protecția noastră.
Fără o conștiință proprie, independentă, nu putem avea nici voință proprie, nici emoții și gânduri personale, iar toate acestea ni se vor inocula, vom fi educați să vrem, să simțim, să gândim și să facem „ce este bine”. Întrebarea firească este: Bine pentru cine, fiindcă cu siguranță nu pentru noi.

Găsim diferite definiții ale celor 4 corpuri, am ales să le folosesc pe cele prezentate de Gurdjieff și pe care le găsiți în cartea lui Uspensky „Fragmente dintr-o învățătură necunoscută” (capitolul II, pagina 37, Editura RAM, 1995).

  • Corp fizic, numit și carnal – reprezintă trupul/materia – și este asociat elementului Pământ.
  • Corp astral, numit și natural – reprezintă emoțiile (sentimente) și dorințele – și este asociat elementului Apă.
  • Corp mental, numit și spiritual – reprezintă gânduri – și este asociat elementului Aer.
  • Corp cauzal, numit și divin – reprezintă voința – și este asociat elementului Foc.

În momentul nașterii, atunci când omul se încarnează într-un corp fizic, are o voință proprie, vie și activă (Foc). Prin educație, procesul de „cultivare”, voința sa este anihilată și el se va supune voinței altora (părinți, familie, societate) și va fi expus „accidentelor”, va fi victima „soartei”, nu va face nimic, ci i se va întâmpla totul în viață.
Corpul uman este compus în proporție de 75% din apă. Apa reprezintă emoțiile și deoarece suntem într-o proporție covârșitoare apă, viața noastră, chiar și majoritatea gândurilor noastre sunt dominate de emoție și sunt bazate pe experiențele noastre emoționale. Din acest motiv suntem și atât de ușor influențabili și manipulabili.
Majoritatea oamenilor sunt conștienți doar de corpul lor fizic și cel astral (emoțional).
Interesele celor mai mulți oameni se rezumă la aceste două „lumi”, respectiv la aspecte legate de acestea.
Foarte puțini oameni ajung să-și dezvolte și corpul mental (spiritual) și aproape nimeni nu este măcar conștient de existența celui de al patrulea corp. Încă din cele mai vechi timpuri se vorbea despre „o minte sănătoasă într-un corp sănătos”, sau despre „trup, suflet și minte”, dar foarte des sufletul și spiritul (mintea) erau confundate între ele sau chiar considerate unul și același lucru. O dovadă că nu ne accesăm eficient „spiritul” (mintea) este faptul că nu ne folosim nici măcar 10% din capacitatea creierului.
O dezvoltare armonioasă nu este posibilă fără să acordăm aceeași atenție tuturor planurilor (corpurilor) iar acest lucru necesită un efort conștient. Fără conștiință, acest lucru nu este posibil.
Pentru moment este suficient să înțelegem această conexiune între corpuri și ordinea în care ele se succed.

Stafiile sunt manifestări „astrale”, sunt sufletele unor persoane decedate care sunt atașate puternic emoțional de lumea fizică și nu se pot desprinde de ea. Motivele sunt puternic emoționale, poate fi din prea multă dragoste, din ură sau furie.
Stafiile nu mai posedă un corp fizic, sau au doar o „umbră”, o proiecție a corpului pe care l-au avut, în general nu pot să se manifeste fizic sau doar foarte rar și pentru scurt timp. Nu vor să fie văzute și apar doar în fața persoanelor de care sunt legate emoțional.
Stafiile sunt un accident nefericit, rezultatul faptului că omul nu reușește să se împace cu sine însuși și ca urmare nici cu ceilalți.

Spiritele în schimb sunt o formă de manifestare superioară.
Se vorbește mult despre îngeri, demoni, și în timpurile moderne despre extratereștri.
Toate acestea sunt nume, definiții diferite date aceluiași tip de manifestare: spiritele.
Cei care cred în îngeri vor vedea îngeri, cei care cred în demoni vor vedea demoni iar cei care cred în extratereștri vor vedea extratereștri.
Spiritele se pot manifesta sub diferite forme, pot lua înfățișări felurite și fiind o formă de manifestare conștientă pot interacționa cu oamenii într-un mod mult mai activ.
Însă, ca spiritele să se poată manifesta și efectiv în plan fizic, au nevoie de un „vas”, adică de un corp fizic.
Referințele la „vas” și la vasele umplute cu lumină, cu spirit sau suflet le găsim sub multe forme în toată mitologia și în numeroase scrieri. În special Kabbala abundă cu referințe de vasele umplute cu lumina divină de către Dumnezeu, dar să ne amintim și de povestea lui Aladin și lampa (vasul) său fermecat și sunt și multe altele.
Poveștile „posesiilor demonice” conțin acest adevăr: ca să se poată manifesta în lumea materială, spiritele au nevoie de un vas, de un vechicul, adică de un corp fizic. S-a vorbit și scris mult despre demoni, însă nu trebuie să uităm că demonii sunt tot îngeri, chiar dacă îngeri „căzuți”, alungați din ceruri, adică teoretic și practic au aceeași constituție și caracteristici ca și îngerii.
Diferențierea între îngeri și demoni s-a făcut exclusiv pe baze teozofice și subiective raportându-ne la un bine și la un rău relativ.
Nu vreau acum să intru pe terenul unor dispute filosofice despre bine și rău, dar cred că putem cădea de acord că nu există un bine și un rău absolut, binele și răul pot fi definite doar raportate la un anume scop, o situație și sunt mereu personale și subiective.
În Vechiul Testament îngerii sunt niște ființe supranaturale, apropiați lui Dumnezeu. Dacă căutăm originea lor și ne uităm în sursa principală a miturilor biblice, în mitul creației babiloniene, „Enûma Eliš”, vom vedea că înainte de Iehova, dumnezeul unic, lumea era dominată de mai mulți zei care uneori s-au confruntat în mod direct. Marduk de exemplu s-a vrut „zeu suprem” și a și reușit să-și supună celelalte divinități. Aceste povești se regăsesc și în mitologia Greacă unde avem mai mulți zei, semi zei și titani.
Îngerii au luat locul multiplelor divinități din politeism fiind varianta acestora adaptată la monoteism.
Mai ales mitologia creștină a dezvoltat un adevărat cult al îngerilor, parțial ca să umple un gol dintre om și Dumnezeu, parțial să contrabalanseze „forțele întunericului”.
Pe de altă parte, Demonologia și Necromanția, așa cum era numită interacțiunea cu „spirite” era foarte răspândită în Europa medievală. Confuzia dintre spirite și stafii persistă din cele mai vechi timpuri, demonii fiind spirite, Necromanția, cum îi spune și numele ocupându-se cu stafii, cu invocarea sufletului celor morți, deși foarte des în loc de suflet s-a folosit termenul de spirit.
Practicile de a invoca „spiritele” erau ferm condamnate de către biserică iar cei care practicau „necromanția” erau arestați, judecați și de obicei sfârșeau spânzurați, decapitați sau arși pe rug.
Schimbarea de paradigmă a produs-o John Dee și ucenicul său, Edward Kelley. Începând cu data de 26 Martie 1583, cei doi lucrând împreună au contactat o serie de spirite, susțineau ei ca fiind Îngeri și aceștia le-au transmis un așa zis limbaj al îngerilor denumit Enochian. Numele Enochian de altfel nu apare în jurnalele lui Dee, acolo fiind numită cel mai des ca fiind „limbă celestială”, „angelică”, „limba sfântă”, „prima limbă a lui Cristos-dumnezeu”, respectiv „limba lui Adam”. Cei doi au intrat în contact cu diferite spirite până în anul 1587 când în urma unui incident comunicarea s-a întrerupt brusc.
Un înger, pe nume Uriel, cu care se aflau în contact de mai mult timp, atunci le-a spus că pentru a continua, trebuie să-și împartă toate bunurile, inclusiv nevestele. Soția lui Dee inițial s-a opus vehement acestei cereri neobișnuite din partea îngerului, dar în cele din urmă s-a lăsat convinsă de insistențele lui Dee. Cu toate acestea, Uriel, spiritul n-a mai apărut niciodată și parteneriatul dintre Dee și Kelley s-a năruit.
Ca urmare a comunicării cu spiritele au rezultat două volume: „Liber Loagaeth” și „Claves Angelicae”, respectiv o serie de însemnări în jurnalul lui Dee.
Mulți contestă veridicitatea acestor însemnări, însă ce este important aici, este faptul că Dee și Kelly au găsit – sau cel puțin au pretins că ar fi găsit – o formulă de comunicare cu spiritele, formulă de comunicare tolerată oarecum de biserică, numind spiritele îngeri, și nu demoni așa cum erau ele denumite până atunci. Obsesia pentru îngeri și comunicarea cu îngeri se leagă astfel de numele lui Dee și Kelly și își are originile în secolul XVI.
Un alt aspect important din povestea lui Dee și Kelly este că spiritul nu doar comunica cu aceștia, dar le trasa și anumite sarcini pe care aceștia trebuia să le execute. În momentul în care cei doi au eșuat în îndeplinirea acestora, spiritul a dispărut și nu a mai putut fi contectat. De aici tragem concluzia că spiritele, fie că le numim îngeri sau demoni, au propria lor agendă, și nu se supun voinței oamenilor, nu îi servesc pe aceștia. Nici n-ar avea cum dacă înțelegem că sunt niște ființe superioare, aflate pe o treaptă de evoluție, de conștiință, superioară. Mult mai plauzibilă este ideea conform căreia spiritele se folosesc de noi în anumite circumstanțe, chiar dacă uneori o fac cu aparența că ne ajută, de fapt se ajută pe ele. Studiind Demonologia, aflăm de exemplu că mulți dintre acești Demoni, cum spuneam, îngeri căzuți, alungați din ceruri, au fost condamnați pe o perioadă determinată de timp să trăiască pe Pământ, având șansa să se întoarcă în ceruri după ispășirea pedepsei. În aceste cazuri, uneori, dacă fac „fapte bune”, pot accelera acest proces. Este, ca și cum Pământul ar fi pușcăria acestora de unde, pentru „bună purtare” pot fi eliberați înainte de termen.
Un alt element comun al celor mai multe scrieri care vizează spiritele este faptul că acestea nu sunt de încredere. De foarte multe ori mint, respectiv nu își respectă promisiunile. Sunt numeroase astfel de povestiri și în ceea ce privește îngerii, și în ceea ce privește demonii.
De foarte multe ori invocarea spiritelor aparent eșuează, respectiv nu se soldează cu apariția „fizică”, vizuală a nici unui spirit. Însă, de foarte multe ori lucrurile nu stau deloc așa, poarta de comunicare cu spiritele se deschide chiar dacă acestea nu se fac văzute. De foarte multe ori aceste porți se pot deschide chiar și accidental, alte ori în urma unor tentative de a lua contactul cu acestea, porțile sunt deschise și lăsate așa. Din acel moment spiritele pot influența, afecta existența noastră fără ca noi să ne dăm seama și nu mereu acestea ne vor „binele”. De foarte multe ori viața noastră o ia razna și noi nu știm, nu ne dăm seama de motive.
Cei care nu se îmbată cu apă sfințită și au un minim discernământ, vor înțelege că inițierea oricărui contact cu spiritele îi expune la anumite riscuri cu consecințe incalculabile.

AngelsDemons

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s