Sex și spiritualitate

sex_si_spiritualitate_tarotzidezi_2016 Sexul este una – dacă nu principala – preocupare umană. O spune clar Gurdjieff:
„Tot ceea ce fac oamenii în legatură cu sexul, politica, religia, arta, teatrul, muzica, totul este „sex”. Credeți că oamenii vin la biserică pentru a se ruga, sau la teatru pentru a vedea o piesă nouă? Nu, nu sunt decât pretexte. Principalul, atât la teatru cât și la biserică, este că aici se află bărbați și femei. Iată centrul de gravitatie al tuturor reuniunilor. Ce aduce oamenii la cafenele, în restaurante, la sărbătorile de tot felul? Un singur lucru: sexul. (P. D. Uspensky – Fragmente dintr-o învățătură necunoscută, Capitolul 12, pagina 235, Editura RAM)
Este sexul cheia sau este un obstacol în calea evoluției noastre spirituale?
Este foarte dificil să înțelegem exact funcția sexuală și rolul sexului în viața și evoluția noastră spirituală datorită faptului că prin „tradiție” și educație, avem din capul locului o percepție absolut defectuoasă despre sex și sexualitate.
Asocierea imediată a sexului cu păcatul și cultivarea sentimentului de rușine și vină vis-a-vis de sex fac imposibilă înțelegerea și utilizarea corectă a sexului.
Sexul este – paradoxal – cea mai la îndemână cale spirituală, dar totodată este și cea mai greu de urmat cale.
Prin amintitele tradiții și educație, avem o serie de idei preconcepute despre sex și ca problema să se acutizeze și mai mult, femeile și bărbații au o percepție diferită despre sex. Toate acestea ne sunt cultivate din primele momente de viață și astfel devin bariere, obstacole uneori imposibil de surmontat în calea evoluției noastre spirituale.
Femeile și bărbații au percepții uneori diametral opuse despre sex și rolul sexului în viața și relația lor. Este în general înpământenită ideea că bărbații sunt ahtiați după sex, în timp ce femeile sunt ființe mai emotive sau mai spirituale, astfel, sexul pentru ele are un rol secundar, sau chiar practică sexul doar de dragul bărbaților și pentru a le satisface această nevoie strict carnală, poate chiar dezgustătoare.
Un bun exemplu în acest sens este autoarea Elisabeth Haich (1897-1994) din a cărei principală lucrare, intitulată „Inițierea”, voi cita câteva pasaje în cele ce urmează.

„ Au existat mulţi bărbaţi care – sub pretextul că „mă iubesc”, nu au încercat altceva decât să îşi satisfacă propriile dorinţe. (…)
Muzica, filosofia, psihologia, tot ce avea legătură cu artele şi cu ştiinţele mă atrăgea sincer. A trebuit totuşi să mă înclin în faţa evidenţei: majoritatea filosofilor, psihologilor, astronomilor, savanţilor şi artiştilor – la fel ca şi toţi ceilalţi – considerau sexualitatea ca fiind mai atractivă! Bieţii de ei! Ce va rămâne din ei atunci când îşi vor pierde virilitatea? Doar vidul, propriul lor gol interior! Cumplit! Şi toţi acei domni încercau să mă convingă că îmi risipesc viaţa prin faptul că refuz să mă bucur de plăcerile carnale cu o ocazie sau alta! Ce umilitor! Oare bărbaţii nu văd altceva în faţa ochilor decât sexul? Oare nu pot să fie umani, mai presus de sex? La fel ca şi copiii care se joacă împreună din pura plăcere de a se juca, şi nu pentru a-şi stimula sexualitatea?
Sunt mulţi cei care fac muzică sau teatru, sau care se interesează de psihologie cu unicul scop de a cuceri noi parteneri. Biblia spune: „Adevăr vă spun, dacă nu veţi fi precum copiii, nu veţi putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu”. Insatisfacţia şi egoismul celor care nu trăiesc decât pentru a-şi satisface sexualitatea m-au ajutat să înţeleg profunzimea acestui minunat adevăr. Şi toţi aceşti oameni, atât de goi în interiorul lor, îmi confundau indiferenţa cu o „frustrare a instinctelor” sau cu un teatru ieftin. În ceea ce mă privea, eu mă analizam tot mai strict. Nu am avut niciodată un singur gând de atracţie faţă de un bărbat. Îmi iubeam soţul la fel de profund ca şi înainte, dar nu aşa cum îşi iubeşte o femeie bărbatul, ci aşa cum trebuie să iubească o fiinţă umană o altă fiinţă umană. Nu mai existau tentaţii, lupte şi „victorii” asupra simţurilor mele, căci nu mai aveam „dorinţe” pentru vreun bărbat. Din noaptea în care am descoperit amăgirea iubirii carnale nu am mai fost femeie, ci am devenit o fiinţă umană, un Eu, iar acest
Eu nu mai simţea nici o dorinţă sexuală! „Eul” nu are sex! „Eul” nu reprezintă jumătatea a ceva aflat în căutarea jumătăţii sale complementare, „Eul” este un tot în sine.
Dacă cineva recunoaşte acest adevăr, corpul îl urmează.
– De ce îţi neglijezi facultăţile spirituale?” (Elisabeth Haich – Inițierea)

Ca și Gurdjieff, doamna Haich constată că sexul ocupă un rol central în viața și activitatea omenirii, însă în percepția ei, sexul și spiritualitatea se exclud reciproc.
Dânsa presupune – și subliniez aspectul că este o presupunere – că toți bărbații sunt la fel – goi pe interior – și că toți sunt mânați exclusiv de instinctele lor sexuale, animalice. Mai mult, apelează la un citat din Biblie ca fiind dovada faptului că cei care „păcătuiesc” prin sex, nu vor păși niciodată în „Împărăţia lui Dumnezeu”. Problema este că sexul în sine nicăieri nu este definit ca fiind un păcat, ba dimpotrivă, în Iudaism sexul este prevăzut ca obligație sacră în relația matrimonială. Și noi tot timpul ignorăm cu bună știință faptul că Isus a fost un evreu și a respectat tradiția Iudaică întru totul.
Generalizarea este iarăși o eroare majoră. Nu toți bărbații și nu toate femeile sunt la fel. Dincolo de cele 36 de arhetipuri umane, fiecare om este unic și diferit în felul său. Pentru unii sexul poate fi „doar sex” iar pentru alții sexul capătă conotații sacre. La fel cum uneori putem face „doar sex” iar alteori sexul să reprezinte ceva mult mai mult sau cu totul altceva.
Ca o replică la întrebarea doamnei Haich, propun o altă întrebare:
– De ce ne-am neglija facultățile sexuale?

Doamna Haich, pretinde că ar fi fost inițiată – într-o altă viață anterioară – de unchiul său Ptahhotep. Ptahhotep a fost un vizir egiptean – demnitate corespunzătoare funcției de prim-minstru actual – din perioada domniei lui Djedkare Isesi, undeva între 2494 și 2345 î.e.n. De numele lui Ptahhotep se leagă și o carte scrisă, „Maximele lui Ptahhotep”, considerată multă vreme prima carte scrisă din istoria omenirii.
Am rezerve serioase față de pretinsa legătură spirituală cu Egiptul antic al doamnei Haich deoarece egiptenii aveau o cu totul altă percepție a sexului decât o are dânsa.
S-au făcut multe speculații despre rolul sexului în viața și religia egipteană, însă adevărul este că nu știm foarte multe și puținele informații care au supraviețuit au fost interpretate predominant prin prisma convingerilor noastre moderne diforme.
Ce știm este că sexul pentru egiptenii avea trei funcții clar definite: 1. avea funcția reproductivă, vitală pentru crearea și continuarea vieții; 2. avea o funcție recreativă știut fiind faptul că egiptenii cunoșteau și foloseau multe metode contraceptive și 3. avea o funcție sacră, reflectată prin numeroasele temple și înscrisuri, funcție ce, se presupune, implica o relație directă cu divinitate sau reprezenta o modalitate de a interacționa, invoca divinitatea.
Este important să reținem aceste trei funcții deoarece numărul trei este unul foarte important și-l regăsim în numeroase formule și funcții.
Astfel, există trei tipuri de sex cu funcții clar definite și diferite: sex reproductiv, sex recreativ și sex creativ sau operațional.
Dacă primele două funcții pot fi înțelese cu ușurință, sexul creativ sau operativ necesită anumite explicații. Sexul creativ este atunci când utilizăm energia sexuală într-un alt scop, altfel spus, respectiv în termenii Alchimiei, se produce transmutarea.
Însă, ca cineva să poată să-și folosească inteligent energia sexuală, prima oară trebuie să o înțeleagă și să o poată controla. Pentru asta trebuie să înțelegem mecanica universului și al omului, mecanici care se oglindesc conform principiului „precum sus, așa și jos” al lui Hermes Trismegistus.
Renumitul ocultist Heinrich Cornelius Agrippa (1486 – 1535), în lucrarea sa „Magia naturală – Filosofia Ocultă sau Magia” publicată pentru prima oară integral în 1533, introduce teoria unei lumi împărțită în trei și relevă existența a trei lumi diferite, lumea Elementară, lumea Cerească și lumea Intelectuală.
Gurdjieff împarte funcționarea „mașinii umane” în trei centri: centrul motor, centrul emoțional și centrul intelectual.
Atât cele trei lumi, cât și centrii indicați de Gurdjieff sunt într-o relație de subordonare.
Pentru fiecare din aceste lumi (universuri), Agrippa indică un anume tip de Magie specifică fiecăreia din aceste lumi, Magia Naturală, Magia Cerească, respectiv Magia Ceremonială.
În general considerăm că proasta funcționare a centrului superior produce disfuncționalități în centrii inferiori, însă lucrurile funcționează și în sens invers. O proastă funcționare a centrului inferior, centrul motor, creează disfuncționalități atât la nivelul centrului emoțional, cât și la nivelul centrului intelectual.
Un bun exemplu în acest sens este impotența la bărbați sau frigiditatea la femei. Ambele pot crea frustrări majore ce conduc la disfuncții atât la nivel emoțional, cât și la cel intelectual.
Chiar dacă există conceptul conform căreia disfuncțiunile fizice au la origine probleme psihice, respectiv mentale, uneori probleme strict mecanice, funcționale pot produce disfuncțiuni emoționale iar acestea la rândul lor crează probleme mentale.
Aici mai intervine și o altă problemă: imposibila definiție a normalului. Ce este, și ce nu este „normal” în comportamentul sexual al idividului. Pe de o parte nu există o definiție obiectivă a normalității – morala fiind profund subiectivă -, pe de altă parte „normalitatea” diferă de la individ la individ.
Dacă o persoană are dorințe, fantezii neîmplinite, acestea îl vor ține „ocupat ”, departe de a-și utiliza energia sexuală în mod inteligent, creativ. Însă, este la fel de adevărat că goana constantă după plăcere poate fi o piedică la fel de mare în calea spiritualității.
Doar un om pe deplin satisfăcut, înplinit fizic, emoțional și spiritual va fi capabil să-și utilizeze energia sexuală în mod creativ.
Gurdjieff explică foarte clar aspectele tehnice ale „abuzului de sex”.
„Aș vrea să vă fac să înțelegeți unde se ascunde cel mai mare pericol și principalul factor al sclaviei noastre. Acesta nu este sexul însuși, ci abuzul de sex. Dar nu se înțelege aproape niciodată ce înseamnă abuzul de sex. Nu este vorba aici de excese sexuale sau de perversiuni sexuale. Acestea nu sunt decât forme relativ inofensive ale abuzului de sex. Nu, este indispensabil să cunoaștem foarte bine mașina umană pentru a înțelege ce este abuzul de sex, în adevăratul său înțeles. Această expresie denumește proasta funcționare a centrilor în raport cu centrul sexual, sau altfel spus, activitatea centrului sexual se exercită prin intermediul celorlalți centri, și acțiunea celorlalți centri se exercită prin centrul sexual; sau pentru a fi și mai preciși, funcționarea centrului sexual cu ajutorul energiei înprumutate de alți centri și funcționarea
altor centri cu ajutorul energiei împrumutate de la centrul sexual.” (P. D. Uspensky – Fragmente dintr-o învățătură necunoscută, Capitolul 12, pagina 237-238, Editura RAM)

O altă problemă este cea a abstinenței.
Mai ales creștinismul și în special catolicismul, fac din abstinență o virtute. Dar este abstinența o virtute?
Am convingerea fermă că nu. Cred în viața echilibrată, în dezvoltarea sănătoasă pe toate planurile. Minte și suflet sănătos într-un corp sănătos. Pentru a fi un individ sănătos, trebuie să ne dezvoltăm armonios în toate planurile. Nu poți trăi la o vibrație înaltă în plan intelectual – adică spiritual – dacă ai un suflet chinuit, măcinat de vinovății sau dorințe nesatisfăcute, ba, direct interzise și ai un corp diform, neglijat.
Doar o dezvoltare armonioasă, echilibrată conferă omului posibilitatea de a evolua spiritual, deschide calea către înțelegerea profundă a sinelui și a universului.
Abstinența poate afecta grav atât sănătatea fizică, cât și cea emoțională și mentală a omului atunci când această energie „economisită” se acumulează și nu este utilizată.
În ceea ce privește abstinența, Gurdjieff face câteve precizări prețioase.
„Abstinența sexuală este într-adevăr necesară transmutației, dar numai în anumite cazuri, adică
pentru un anumit tip de om. Pentru alte tipuri, ea nu este deloc necesară. Și pentru alții ea se realizează spontan chiar în timpul actului amoros. O să va explic mai clar. Pentru anumite tipuri, o abstinență sexuală îndelungată este indispensabilă pentru ca transmutația să înceapă; făra această îndelungată și totală abstinență, ea nu poate începe. Dar atunci când procesul este pe calea cea bună, abstinența încetează să mai fie necesară. În alte cazuri, adică la alte tipuri, transmutația poate foarte bine să înceapă, dimpotrivă, într-o viață sexuală normală: ea poate chiar să se facă mai repede și să se deruleze mai bine utilizând o mare parte din energia sexuală. În al treilea caz, transmutația la început nu necesită abstinență, dar, după aceea, ea preia toată energia sexuală și pune capăt unei vieți sexuale normale sau risipirii exterioare a energiei sexuale.
Abstinența sexuală este utilă, dacă există abstinență în toți centrii. Dacă există abstinență doar într-un centru și deplină libertate a imaginației în ceilalți, nu poate exista nimic mai rău. În plus, abstinența poate fi utilă dacă omul știe cum să folosească energia obținută în acest mod. Dacă nu știe, nu poate obține nici un avantaj de pe urma abstinenței.” (P. D. Uspensky – Fragmente dintr-o învățătură necunoscută, Capitolul 12, pagina 236-237, Editura RAM)

Sunt două aspecte aici: unul ține de individ, cealalt de însăși ideea de abstinență.
Nu există o singură cale spirituală, respectiv o credință „ortodoxă” infailibilă. Fiecare individ trebuie să-și găsească calea care i se potrivește cel mai bine și pe care o poate urma.
Gurdjieff a identificat trei căi majore: calea fachirului, calea călugărului și calea yoginului. Fachirul lucrează cu corpul său, călugărul își modelează sufletul iar yoginul mintea (spiritul). Calea propusă de Gurdjieff, a Patra Cale, este o sinteză a celor trei, o combinație de elemente, altfel spus, Gurdjieff susținea ideea dezvoltării armoniase a celor trei dimensiuni umane.
În ceea ce privește abstinența, nu cred în abstinența tradițională, în percepția sa „creștină”. Cred în schimb că energia sexuală poate fi direcționată și utilizată într-un mod conștient prin exerciții, conștientizare și concentrare.
Așa numita Magie Ceremonială (sau Transcedentală), respectiv practicile de Magie Sexuală Occidentală au încercat folosirea acestei energii prin amestecul unor tradiții și tehnici Tantrice cu diverse elemente mistice și ritualice Occidentale, predominant de sorginte creștină.
Eșecul acestor experimente se datorează pe de o parte faptului că cei mai mulți ocultiști n-au înțeles și nu stăpâneau principiile de bază ale ezoterismului, una din ele fiind Legea lui Trei (în univers există trei tipuri de energie, activă, pasivă și neutră și orice fenomen este rezultatul interacțiunii acestor trei energii). Pe de altă parte au încercat să împace misticismul creștin cu rădăcini gnostice cu tehnici împrumutate din Yoga și Tantra, lucru imposibil de realizat în practică.
Nu în ultimul rând, toți acești practicanți veneau cu propriile lor dorințe și frustrări sexuale și au încercat să le „spiritualizeze” sub formă de ritualuri, însă, astfel au ratat și trăirile senzuale, dar și utilizarea energiei sexuale în alt scop decât cel de a obține plăcerea.
Contrar părerii generale, cred că energia sexuală trebuie eliberată și doar prin eliberarea ei ea poate fi utilizată și direcționată în alte scopuri. Despre această transformare, transmutație vorbește cartea de Tarot Moartea, al cărui nume mai potrivit este „Little Death”, respectiv „La petite mort”, adică orgasmul.
Doctorul Wilhelm Reich a denumit această energie „orgone”, respectiv energia orgonică și l-a convins chiar și pe Albert Einstein să facă o serie de experimente despre cum această energie poate fi utilizată, însă, din nefericire experimentele n-au confirmat și în practică teoriile lui Reich. Ca drept urmare proiectul și-a pierdut susținerea financiară și a fost abandonat și de cercurile academice.
Această energia a fost cunoscută și studiată cu mult timp în urmă. Franz Anton Mesmer a numit-o „magnetismul animal”, Charles von Reichenbach i-a spus „odyle”, Henri Bergson „energia vitala” iar Sigmund Freud „libido”.
Reich, psihanalist și student al lui Freud, a dezvoltat conceptul freudian de „libido”. Reich a dezvoltat conceptul concentrându-se asupra expresiei sale fizice și a conținutului psihologic, urmărind relația dintre minte și trup. Ulterior, Reich și-a extins cercetările dincolo de psihiatrie, în medicină, biologie, dar și în domeniul meteorologiei și fizicii atmosferice. Dacă inițial Reich a plecat de la studiul acestei energii existente în corpul uman, ulterior a ajuns la concluzia că această energie există în biosferă, în atmosferă, respectiv în tot universul.

În final, doamna Haich afirmă că ea nu mai are dorinţe sexuale și ajunge la concluzia că „Eul” nu are sex, respectiv „Eul nu reprezintă jumătatea a ceva aflat în căutarea jumătăţii sale complementare, Eul este un tot în sine.”
Moartea uneia dintre funcțiile vitale ale idividului nu poate reprezinta o eliberare, ci un handicap. Dânsa strigă „sunt orb și văd acum”!
În momentul în care nu mai simți și nu mai ai dorințe, ceva în tine, o parte din tine, este mort.
În cel mai tradițional mod catolic, dânsa asociază sexul cu păcatul și își proclamă automutilarea drept victorie și un act de virtute.
Pe de altă parte, ideea Eul-ui unitar, autosuficient este interesantă.
Frigyes Karinthy spunea că femeia și bărbatul nu o să se regăsească niciodată deoarece caută lucruri diferite: femeia bărbatul, iar bărbatul femeia.
Discutând la modul serios, divergența între bărbat și femeie apare deoarece femeia își dorește stabilitatea, bărbatul diversitatea. Explicația este simplă, ne-o dau antroplogii. În zorii civilizației, femeia a fost cea care a început cultivarea pământului, s-a așezat la casa ei, în timp ce bărbatul a fost vânătorul, exploratorul, cel aflat mereu în căutare de „ceva”. Femeile s-au organizat în clanuri și stabileau succesiune pe linie maternă, în timp ce bărbații vânau în haite. Femeile s-au și-au folosit îndemânarea și și-au dezvoltat inteligența, pe când bărbații s-au bazat pe instinct și forță. Aceste calități sunt complementare însă nevoile lor necesită mediere. Uneori este posibilă găsirea unui compromis, alteori este nevoie de o supapă. În ce constă practic această supapă, diferă de la caz la caz.
Sexul este doar unul din hobby-urile care îi preocupă pe oameni și în special pe bărbați. Dar nu toată lumea este la fel de preocupată de sex. Unii preferă politica, alții sportul, „senzațiile tari” pot fi obținute pe diferite căi, dar cum observa și Gurdjieff, până la urmă, într-o formă sau alta, totul este sex.

O altă funcție cvasi neglijată sau absolut greșit interpretată a sexului este cea de comunicare.
Aici o să vin cu un exemplu dintr-o altă carte scrisă de o doamnă, Taisha Abelar, unul din discipolii lui Carlos Castaneda. În cartea ei, „Trecerea Vrăjitorilor” am găsit un pasaj foarte interesant sub forma unui dialog între două femei, una fiind maestrul iar cealaltă ucenicul.

„Acumularea energiei sexuale este primul pas în călatoria spre corpul eteric, adică, călătoria spre conștiința care îți poate conferi în final, libertatea absolută…
Fiecare dintre noi în timpul vieții am pierdut o cantitate mai mare sau mai mică de energie. În funcție de experiențele pe care le-am traversat, de intersectările pe care le-am avut cu diverse persoane, noi am lăsat câte o parte din ceea ce noi suntem, blocate în diverse programe. Ca să se aducă înapoi toată acea cantitate de energie, e nevoie ca fiecare persoană să își facă o recapitulare a vieții, vindecând, readucand, terminând și rescriind fiecare etapă a vieții în așa fel, încât de data asta să direcționeze energia pe care o deține, pentru un bine mai înalt. (…)
Clara mi-a explicat că recapitularea e necesar să fie începută în așa fel încât să ne fie focalizată atenția mai întâi pe activitatea noastră sexuală din trecut. (…)
Nu cred că aventurile mele sexuale au fost atât de importante.
Nu contează, că te uitai pe pereţi, plictisită de moarte, sau că vedeai stele verzi, sau focuri de artificii, cineva şi-a lăsat, totuşi, energia în tine şi s-a făcut nevăzut cu o bună parte dintr-a ta.
Eram absolut buimăcită de afirmaţiile ei. Îmi repugna faptul de a mă întoarce acum în trecut, la experienţele mele sexuale.
Este îndeajuns de greu că trebuie să-mi retrăiesc copilăria, ca să mai îmi aduc aminte şi ceea ce s-a întâmplat cu bărbaţii. Clara mă privi, ridicând din sprânceană. În afara de asta, am adăugat, te aştepţi, probabil, să mă confesez. Dar, pentru Dumnezeu, Clara, ce-am făcut eu cu bărbaţii
nu e treaba nimănui!
Am crezut că m-am explicat destul de clar. Însă ea dădu cu fermitate din cap şi zise:
Chiar doreşti ca bărbaţii pe care i-ai avut să continue să se hrănească cu energia ta? Vrei ca ei să devină mai puternici, pe măsură ce tu devii mai puternică? Vrei să fii sursa lor de energie pentru tot restul vieţii tale? Nu. Nu cred că realizezi importanţa actului sexual şi nici scopul recapitulării.
Ai dreptate. Nu înţeleg raţiunea cererii tale bizare. Şi ce-i chestia asta cu bărbaţii care devin mai puternici pentru că sunt sursa lor de energie? Nu sunt sursa sau furnizoarea de energie a nimănui. Îţi jur!
Ea zâmbi şi spuse că greşise forţând o confruntare de idei în acest moment.
Ai răbdare, mă imploră ea. Aceasta este o credinţă a cărei partizană am ales să fiu. Când vei mai progresa cu recapitularea îţi voi vorbi despre originea acestei credinţe. În acest moment e
suficient să spun că reprezintă o parte importantă a artei pe care ţi-o împărtăşesc.
Dacă este atât de important pe cât pretinzi, Clara, poate că ar trebui să-mi vorbeşti acum despre asta, am spus. Înainte de-a merge mai departe cu recapitularea, aş dori să ştiu în ce mă implic.
În regulă, dacă insişti – zise ea aprobând din cap.
Cu vocea autoritară a unui profesor care iluminează un neofit, mi-a explicat că femeile, mai mult decât bărbaţii, sunt adevăratele susţinătoare ale ordinii sociale şi că, pentru a îndeplini acest rol, ele au fost educate, la fel în lumea întreagă, pentru a se afla în slujba bărbaţilor.
N-are nicio importanţă dacă au fost cumpărate la târgul de sclavi sau dacă sunt curtate şi iubite, sublinie ea. Destinul şi scopul lor fundamental este, totuşi, acelaşi: să hrănească, să protejeze şi să servească bărbaţii.
Clara se uită la mine, mă gândeam eu, ca să aprecieze dacă îi urmăream raţionamentul. Iar eu eram chiar convinsă că o făceam. Deşi în sinea mea îmi spuneam că întreaga ei premisă era greşită.
Asta poate fi valabil în anumite cazuri, am zis eu, însă nu cred că poţi face asemenea generalizări, într-atât de cuprinzătoare, pentru a include toate femeile.
Clara dezaprobă vehement.
Partea diabolică a poziţiei servile a femeilor este aceea că nu pare a fi o simplă lege socială nescrisă, ci o necesitate biologică fundamentală, zise ea.
Stai puţin,Clara, am protestat. Cum ai ajuns la concluzia asta?
Mi-a explicat că toate speciile au necesitatea biologică de a se perpetua şi că natura a furnizat uneltele trebuincioase pentru a se asigura că fuziunea energiilor feminine cu cele masculine are loc în modul cel mai eficient. A mai adăugat că în domeniul uman, deşi funcţia primară a relaţiei sexuale este procrearea, aceasta mai are şi o funcţie secundară şi ascunsă, şi anume aceea de a asigura un flux continuu de energie dinspre femei spre bărbaţi.
Clara puse un asemenea accent pe cuvântul „bărbaţi”, încât am fost nevoită să întreb:
De ce o spui ca şi când ar funcţiona doar într-un singur sens? Actul sexual nu este un schimb cinstit de energie între femeie şi bărbat?
Nu, spuse ea emfatic. Bărbaţii lasă anumite fire energetice în corpul femeii. Acestea sunt asemenea unor tenii luminoase care se mişcă în pântecele ei sorbind energie. (…)
Este îndeajuns de rău că un singur ins lasă fire energetice în corpul unei femei, continuă Clara, deşi acest lucru este necesar pentru a avea urmaşi şi pentru a le asigura supravieţuirea. Dar să aibă în corpul său fire energetice de la zece, douăzeci de bărbaţi, hrănindu-se toate cu luminozitatea ei, este mai mult decât se poate suporta. Nici nu-i de mirare că femeile nu ridică niciodată capul.
Poate o femeie să scape de ele? – am întrebat, din ce în ce mai convinsă că era o urmă de adevăr în vorbele Clarei.
Femeia poartă acei viermi luminoşi în pântecul său timp de şapte ani, zise Clara, după care aceştia dispar sau se sting de la sine. Dar partea cea mai teribilă este aceea că atunci când cei
şapte ani sunt pe cale de a se scurge, întreaga anuală de viermi, de la primul bărbat avut şi până la ultimul, încep să se agite dintr-o dată. Astfel încât femeia este obligată să aibă relaţii sexuale din nou. În cazul în care acest lucru se întâmplă, toţi viermii se întorc la viaţă mai puternici ca niciodată, ca să se hrănească din energia luminoasă a femeii pentru alţi şapte ani. Este într-adevăr un ciclu fără sfârşit.
Dar dacă femeia este celibatară? – am întrebat.
Aceştia mor.
Pur şi simplu?
Da, dacă ca se poate abţine să aibă relaţii sexuale timp de şapte ani.”

Dialogul acesta este foarte edificator din mai multe puncte de vedere.
În primul rând, cred că este rezultatul unei gândiri feministe anti-misogine. Nu este un flux natural de idei, ci o reacție la o stare de fapt, la realitatea că trăim într-o lume masculină, patriarhală, pofund misogină, unde femeia are un rol secundar sau marginal și de cele mai multe ori trăiește într-o relație abuzivă și este subjugată, folosită. Și sunt primul care admit, că femeile sunt de cele mai multe ori victime ale abuzurilor și sunt educate, cultivate să se supună voinței bărbaților.
Tragedia femeii moderne este că emanciparea femeii a fost un șiretlic, un concept gândit și promovat de către bărbați. Aceștia au creat o imagine ideală a femeii după placul și nevoilor lor masculine, nicidecum n-au eliberat și n-au încurajat dezvoltarea spiritului feminin autentic, ci mai mult, l-au înrobit și au vulgarizat acest spirit, l-au comercializat și l-au exploatat, predominant pentru a-și satisface propriile lor nevoi carnale. Alintând-o prințesă, bărbatul a transformat zeița în servitoarea lui multifuncțională: mamă, gospodină și curvă, după bunul lui plac.
De aici și marea frustrare, nevoia de abstinență și uneori scârba sau frigiditatea manifestată de către femei.
Vă propun să facem o analiză a textului.
Prima problemă majoră este „recapitularea”, respectiv posibilitatea de a te întoarce în trecut și de a schimba anumite lucruri, în acest caz să redirecționezi energiile.
Această idee este foarte răspândită în America de Sud în rândurile șamanilor.
Am învățat să nu cred că există imposibil, însă spiritul meu pragmatic mă face să am rezerve față de anumite idei.
Energiile sunt forțe dinamice aflate în continuă mișcare și transformare. O dată eliberată, o energie nu ne mai aparține, ea își urmează propria ei cale, nu ne putem întoarce la ea după un anume timp fiindcă ea nu va mai fi acolo, ea se mișcă și se transformă, nu ne mai aparține. Evident, o putem încărca mental cu vibrația noastră și să o canalizăm conștient, asta fiind și esența (funcția) sexului creativ (operațional), însă dacă n-am făcut-o la momentul eliberării (ejaculării/orgasmului), ulterior „reprogramarea” nu cred că este posibilă.
În general există percepția profund eronată că în fiecare moment al existenței avem posibilități infinite. Plecând de la această premisă, șamanii susțin că ne putem întoarce în trecut și putem schimba lucrurile.
În fapt, posibilitățile sunt mereu precis finite. Pot fi numeroase, de cele mai multe ori nici nu suntem capabili să le „vedem” pe toate, dar numărul lor este mereu finit.
Vă propun un exemplu simplu. Avem o masă pe care sunt așezate un măr, o pară și o portocală. Împingem portocala de pe masă și aceasta cade pe jos. În momentul următor posibilitățile noastre de a lua sau schimba ceva pe suprafața mesei s-au împuținat prin eliminarea portocalei.
Dacă ne vom întoarce la această situație după un timp anume, foarte probabil nu vom mai găsi acea portocală fiindcă a luat-o altcineva și a folosit-o. Unele lucruri pur și simplu nu mai pot fi schimbate, porțile de oportunități se deschid și se închid în permanență, unele dispar și apar altele. Cu atât mai mult este valabilă această teorie în cazul energiilor care prin definiție sunt dinamice și au propria lor „viață”.
„Recapitularea” are însă funcția ei curativă bine definită. Chiar dacă nu putem schimba trecutul, prin „recapitulare” putem să-l înțelegem și să învățăm din experiențele anterioare ce am făcut bine și unde am greșit. Acest lucru ne va fi de mare folos mai ales dacă înțelegem principiul cauză și efect. Problema este că majoritatea oamenilor trăiesc într-o negare constantă și refuză să recunoască greșelile. Prin acest refuz de cele mai multe ori creăm premizele să repetăm la infinit același greșeli.
Clara afirmă că bărbații abuzează de femei, se hrănesc cu energia lor și astfel devin mai puternici.
Toate relațiile de cuplu sunt într-o oarecare măsură abuzive și parazite. Mereu unul va iubi mai mult iar unul va profita într-un anume fel. În mod convențional căutăm să păstrăm un oarecare echilibru – măcar aparent – și să facem „compromisuri acceptabile” și „reciproc avantajoase”. Însă, și revin din nou la Legea lui Trei, nu poate exista echilibru (armonie) atunci când sunt implicate doar două forțe active, fiindcă mai devreme sau mai târziu una din ele va deveni dominantă și o va subordona pe cealaltă. Este inevitabil. Și asta, nu doar în cazul cuplurilor heterosexuale, dar și a celor homosexuale. Clara în mod evident își domină și își subjugă interlocutoarea, își impune asupra ei propriile sale convingeri. În orice tip de relație, nu neapărat amoroasă, unul din cei doi este mereu mai puternic, mai evoluat și va încerca să-l domine pe celălalt. Nu mereu bărbatul este figura dominantă într-o relație, chiar dacă trăim într-o lume patriarhală și profund misogină unde femeilor din capul locului li se acordă doar șansa a doua. Totodată, uneori rolul dominant este ocupat cu schimbul ba de unul, ba de celălalt individ și această dinamică continuă poate crea iluzia de echilibru și armonie, însă în rărunchiul relației se dă o bătălie crâncenă pentru putere și într-un final balanța se va înclina într-o parte.
Din acest motiv este importantă a treia energie, cea reconciliantă – obiectiv neutră – care are rolul de a tempera și reconcilia cele două energii. Însă în contextul monoteist-monogam, ideea de neutru și reconciliant ne este total străină și de neînțeles. Și în acest caz s-a împământenit ideea că trei este fructul împerecherii dintre unu și doi, adică copilul din familia monogam tradițională, însă treiul adevărat, treiul neutru și reconciliant, este o energie absolut independentă și egală primelor două.
Vampiri energetici au existat și vor exista mereu. Sunt și bărbați, și femei în egală măsură, vampirismul nu ține de sex, ci este o modalitate de a ne hrăni. Unii susțin că în lumea aceasta suntem născuți să fim victime sau prădători și toți suntem în mod conștient sau inconștient una din cele două categorii. Dar, dacă tot am pomenit de conștient și inconștient, cred că există și în acest caz cel de-al treilea tip, cel neutru care în funcție de situație poate fi în mod conștient sau prădător, sau victimă, respectiv donator sau beneficiar de energie. De fapt în foarte multe cupluri rolurile se schimbă în mod inconștient, este aceea dinamică fluctuantă a relației despre care am vorbit și care este caracteristică luptei pentru putere. Mai rar, unul din parteneri este conștient și joacă într-un mod activ rolul de neutru și în funcție de împrejurări este ba donator, ba beneficiar de energie. Însă, și în acest caz acesta este de facto partenerul dominant chiar dacă o face într-un mod foarte subtil. De obicei femeile sunt cele care obțin „puterea” în acest mod.
„Bărbaţii lasă anumite fire energetice în corpul femeii. Acestea sunt asemenea unor tenii luminoase care se mişcă în pântecele ei sorbind energie.” – spune Clara.
Totodată Clara afirmă că „funcţia primară a relaţiei sexuale este procrearea, aceasta mai are şi o funcţie secundară şi ascunsă, şi anume aceea de a asigura un flux continuu de energie dinspre femei spre bărbaţi.” Am vorbit despre actul sexual și funcțiile sale și despre cei trei centri ai „mașinii umane”. Procrearea ține de centrul motor și este manifestarea instinctelor noastre primare. La cel de-al doilea nivel, cel al centrului emoțional sexul are rol recreativ și scopul său este obținerea de plăcere și de a ne relaxa. Mulți fac greșeala să confundă emoțiile cu sentimentele, respectiv iubirea cu sexul. La cel de-al treilea nivel, cel mental sau spiritual, sexul are funcția de comunicare și în cazuri excepționale se poate produce transmutarea, adică utilizare energiei sexuale eliberate într-un scop precis, altul decât plăcerea.
Sexul este o formă foarte subtilă și evoluată de comunicare, o comunicare directă, incoruptibilă datorită limbajului său universal. Dacă în cazul limbii vorbite (https://tarotzidezi.wordpress.com/2015/12/14/limbajul-universal-limba-vorbita/) „cuvintele au rămas, dar sensul s-a pierdut”, limbajul sexului rămâne universal valabil și neschimbat, comunicarea este directă și nealterată. Însă, din păcate, nu mulți sunt conștienți de ea, nu o cunosc și nu o folosesc. Datorită falsei emancipări, sexul s-a vulgarizat și adevăratele sale funcții sunt tot mai puțin cunoscute și utilizate. Din acest motiv, în unele cazuri acest flux de energie, acest schimb de impresii, poate fi unidirecțional – ca și vampirismul. Însă acestea sunt cazuri excepționale, majoritatea oamenilor niciodată nu trec dincolo de nivelul plăcerii imediate, deci de cel emoțional.
Cu toate acestea și la nivel emoțional se petrec anumite schimburi de fluide chiar și la nivel inconștient. Astfel se creează anumite legături între parteneri, căi de comunicare deschise, dar în mare parte nefolosite.
Este important să punctăm și ce înțeleg prin „impresii”. Gurdjieff susține că organismul uman primește trei feluri de hrana:

l. Hrana normală pe care o mâncăm.
2. Aerul pe care îl respirăm.
3. Impresiile noastre.

„Nu este greu de înțeles că aerul este un fel de hrană pentru organism. Dar poate parea dificil de înțeles, la prima vedere, cum ar putea impresiile să fie o hrană.
Trebuie oricum să ne amintim că, cu fiecare impresie exterioară, sonoră, vizuală sau olfactivă primim din afară o anumită cantitate de energie, o anumită vibrație: această energie, care din exterior, intra în organism, este o hrană. Mai mult, cum am spus deja, energia nu poate fi
tansmisă făra materie. Dacă o impresie exterioară introduce cu ea în organism o energie exterioară, aceasta înseamnă deci că și o materie exterioară intră în organism și îi „hrănește”, în sensul cel mai complet al acestui cuvant.” (P. D. Uspensky – Fragmente dintr-o învățătură necunoscută, Capitolul 9, pagina 162, Editura RAM)
Această expunere a lui Gurdjieff relevă importanța schimbului de fluide între parteneri și aspectele subtile ale acestui schimb energetic.
Am mai citat de curând tot din Gurdjieff și explicațiile sale legate de simbolistica scenei cinei cea de taină (https://tarotzidezi.wordpress.com/2016/04/28/cina-cea-de-taina/). Acolo, Isus a încărcat cu propria sa vibrație vinul și pâinea și oferind-o ucenicilor săi a creat o punte de comunicare cu aceștia.
La fel, inelul este un schimb de obiecte încărcate cu vibrația proprie ce crează o conexiune și facilitează comunicare între persoane.
Imaginați-vă cât de puternică este conexiunea în care partenerii fac schimb de fluide directă, fie că vorbim despre transpirație, salivă, sânge, spermă sau lichidul produs de vagin.
Contrar celor afirmate de Clara, femeile sunt mai sensibile, mai deschise și mai conștiente de acest flux de energie decât sunt bărbații. Astfel se explică așa numita „intuiție feminină”, capacitatea lor de a sesiza, de a „simți” anumite lucruri pe care majoritatea bărbaților nu o fac. Acest simț este de fapt o modalitate simplă de a accesa anumite informații subtile prin aceste canale de comunicare creată în principal prin intermediul schimbului de lichide.
Schimbul de lichide este modalitatea fizică de a comunica, respectiv treapta inferioară. Se poate realiza o comunicare mult mai subtilă prin realizarea unor conexiuni emoționale, lucru pe care aici încearcă să o realizeze Clara, respectiv, la nivelul superior, o comunicare mentală – adică telepatică. Toate la un loc sau unele din aceste modalități de comunicare fac parte din arsenalul sectelor, sunt instrumentele folosite de așa numiții guru care profitând de superioritatea lor dobândită prin asimilarea unor cunoștințe, reușesc să-și supună și să subjuge adepții. Din această cauză relația maestru-ucenic este una sensibilă și este periculos să ne lăsăm pe mâna și la îndemâna oricui.
Pe de altă parte, exact cum a intuit conlocutoarea Clarei, această conexiune este un flux bilateral, funcționează în ambele sensuri.
Un exemplu din afara sferei sexuale este așa numita frăție de cruce sau de sânge în care două persoane, indiferent de sex, prin diferite metode (contact direct pe o tăietură, băutul câtorva picături de sânge diluate într-un lichid etc), creează o legătură de „frăție” între ele. Acest ritual nu are doar valoare simbolică, schimbul de lichide propriu-zis este foarte important, mai ales că sângele este cel mai important conductor, conține cele mai multe informații și creează cele mai puternice legături.
Ultima mea observația vis-a-vis de ideile doamnei Abelar este legată de conexiunea care durează șapte ani.
Aici sunt două aspecte. Odată, Clara spune că dacă femeia face sex cu un bărbat, orice bărbat, se reface conexiunea cu toți bărbații. Este încă o generalizare „păcătoasă” și nefondată. Fiecare astfel de conexiune este individuală și ea trebuie reînnoită ca atare cu fiecare partener în parte. În schimb, este interesantă perioada de 7 ani în care o astfel de conexiune este funcțională după care ea se stinge de la sine dacă nu este reînnoită. 7 este un număr important, rezultat din 3+4 unde 3 reprezintă cele trei energii iar 4 cele 4 materiale primordiale (Foc, Apă, Aer și Pământ). Pe de altă parte, deloc întâmplător, 7 este numărul lui Uranus, cea mai pură și puternică manifestare a vibrației Aerului, adică a spiritului.
Însă Clara are o cu totul altă motivație pentru a impune abstinența totală asupra ucenicei sale: nevoia de a o rupe complet de toate relațiile ei anterioare și cu exteriorul, relații care i-ar pune sub semnul întrebării dominarea totalitară asupra ei. Este una din practicile cele mai comune ale oricărei grupări de tip sectă. Individul izolat și scos de sub orice alt fel de influență și rupt de orice fel de comunicare cu exteriorul, în timp va ceda și își va însuși ideile grupului sau ale mentorului. Este un simplu joc de dominare și subjugare. Chiar dacă aici vorbim de o femeie care vrea să domine o altă femeie, ce-i drept, în final tot în slujba unui bărbat, fie el însuși Castaneda, sau personajul din carte, domnul Abelar.

Genofobia – frica de sex, este în general rezultatul unor abuzuri fie de natură fizică, fie psihică, adică abuzuri emoționale sau mentale.
Cele de natură mentală sunt cele mai nocive fiindcă ne afectează direct și psihicul, și fizicul. Acestea de obicei țin de concepte abstracte cum este morala și ni le însușim prin educație.
Rușinea și sentimentul de vinovăție nu doar le moștenim din generație în genrație, dar ele sunt în mod vădit cultivate.
„Orice convingere este o închisoare” spunea Friedrich Nietzsche și noi suntem îndoctrinați sistematic cu o serie de convingeri, în mare parte greșite și dăunătoare.
Morala este una din cele mai mari pușcării în care suntem crescuți și cultivați.
Morala creștină în special.
Oarecum de neînțeles pentru mine este faptul că femeile sunt deobicei mai credincioase și mai înfocate apărătoare ale creștinismului în situația în care iudaismul, creștinismul și islamul sunt principalele forme de subjugare a femeii și a spiritului feminin în general.
De altfel, ultimul mare pogrom împotriva femeilor și a spiritului feminin s-a petrecut sub auspiciile bisericii, în vremea inchiziției și generic o putem numi „vânătoarea de vrăjitoare”.
În societatea monoteist-patriarhală, femeile sunt mai expuse riscului de abuz deoarece li se cultivă ideea de inferioritate și li se educă spiritul de supunere.
Dovezile că societatea umană la origini a fost politeistă, poligamă și matriarhală sunt nenumărate. De la cele mai vechi statui ale divinităților care toate sunt feminine până la tradiția matrilineară, adică de a socoti descendenții pe linie maternă (după mamă), și nu paternă (după tată), așa cum o fac până-n zilele noastre chiar și evreii în ciuda faptului că ei sunt la originea monoteismului și al patriarhatului ca simbol al unui dumnezeu unic masculin.
Dacă acceptăm ideea că anterior patriarhatului organizarea socială a fost matriarhală, de aici păstrându-se și tradiția matrilineară, atunci este foarte probabil ca într-o lume politeistă, poligamia să fi fost de tip poliandru, adică o femeie avea mai mulți soți.
Cercetătorii susțin această idee plecând de la premiza că femeile dețineau terenurile, se ocupau de agricultură în timp ce bărbații plecau la vânătoare și riscau de cele mai multe ori să nu se mai întoarcă. Asta explică natura de „vânător” al bărbatului, de aventurier, și natura mai așezată, calculată, domestică a femeii atașată de loc și de casă.
De altfel, modelul de societate poliandră s-a păstrat până în zilele noastre mai ales în zonele sărace, cu resurse de supraviețuire limitate și unde speranța de viață este scăzută. Adică exact condițiile aspre caracteristice primelor civilizații. În astfel de condiții era firesc ca rolul de conducător să fie ocupat de femei și acumularea de bunuri și terenuri să fie tot prerogativă feminină, moștenirea făcându-se pe linie maternă.
O altă explicație a utilității liniei descendente materne este exprimată perfect prin dictonul latin „Mater semper certa est” – Mama este singura certitudine. Acest dicton își are originea cel mai probabil tot în sistemul poliandru și este expresia faptului că o femeie putea avea raporturi sexuale cu mai mulți bărbați, tatăl nefiind o certitudine niciodată, însă mama da.
Cel mai probabil, societatea umană la origini era organizată după modelul stupului de albine în frunte cu o Regină Mamă – Zeiță Mamă – trântori, cei care asigură perpetuarea speciei și masa de supuși, lucrătorii de rând. Putem observa și aici organizarea pe trei clase, modelul acesta de diviziune în trei fiind prezentă sub numeroase forme în toată natura și în tot universul, atât în micro, cât și în macro cosmos.
Conceptul de familie a înlocuit modelul de clan matriarhal. Patriarhatul pentru a slăbi structurile matriarhale și pentru a se impune a promovat o altă formulă, ideea de familie monogamă. Clanurile, practic un model de familie extinsă – cum este și mafia de exemplu – sunt mult mai puternice. Pentru a le diminua influența, s-a aplicat dictonul „Divide et impera” – „dezbină și stăpânește”. Astfel, familia „tradițională” monogamă reprezintă o formă de organizare diminuată, divizată, fărâmințată, devenind astfel mult mai ușor controlabilă, mai expusă și mai vulnerabilă.

Este important să înțelegem rolul fiecăreia dintre cele trei energii (forțe).
În Astrologie, aceste trei energii sunt reprezentate de cele trei calități: Fixă, Cardinală și Duală (Mutabilă).
„Mater semper certa est” este reprezentată de calitatea Fixă.
Energia feminină este energia fixă, este certitudinea, ea este numărul unu, respectiv energia activ-pozitivă. Unu este numărul perfect. Cornelius Agrippa în lucrarea sa „Declamația privind nobilimea și preeminența sexului feminin”, nota faptul că nu bărbatul, ci femeia este ultimul produs, produsul finit al creației, întruchiparea perfecțiunii divine.
Bărbatul este „cardinalul”, opoziția, numărul doi, conflictul, respectiv energia masculină, pasiv-negativă.
Cardinalul este expresia energiei masculine. Cardinal – din latinul cardinalis, adică „foarte important”. Femeia este forța creatoare, cea care naște, dar ea are nevoie – depinde – de aportul masculin, astfel, bărbatul este „foarte important” – cardinal. Tiamat, Zeița Mamă și Zeița Oceanelor, respectiv a apei sărate, s-a înbăiat în apa dulce, în Abzû ca să rămână însărcinată.
Termenul de Cardinal cel mai des se folosește în contextul punctelor cardinale. Dacă vom privi Astrograma Natală vom observa că zodiile care desemnează punctele cardinale sunt Berbec (Vest), Rac (Sud), Balanță (Est) și Capricorn (Nord) – adică exact semnele masculine.
Calitatea Duală (sau Mutabilă) este variabila, o energie duală, polivalentă, menită să medieze între cele două energii anterioare.
Creația, sau altfel spus nașterea, este singurul prerogativ exclusiv feminin. Chiar dacă bărbații se amăgesc că unu este un simbol falic și penisul lor este bagheta magică a creației, miracolul creației se petrece exclusiv în pântecul femeii.
Cel mai vechi mit cunoscut al creației, „Enuma Elish”, povestește cum Tiamat, Zeița Mamă, a dat naștere primei generații de dumnezei. Ea este sursa originară a conceptului de „naștere virgină” reîntâlnită la Isis, mama lui Horus; Nana, mama lui Attis; Devaki mama lui Krishna și Fecioara Maria, mama lui Isus.
Tiamt este spintecată în două de către Marduk, zeul care pretinde supremația peste ceilalți dumnezei și marchează preluarea puterii de către forța masculină de la forța feminină și totodată reprezintă primul pas de la politeism spre monoteism. Când Marduk preia controlul, mitul lui Tiamat se modifică și din Mama Fecioară, născătoare de dumnezei se transformă într-un monstru marin, devine un dragon. Regăsim întâmplarea și în basmele românești unde viteazul ucide balaurul.
Pasul decisiv se produce atunci când apare Iehova și acesta îi elimină pe toți ceilalți zei – în principal pe Bel, Baal, adică Marduk, rivalul său Babilonian. Dacă Marduk i-a supus pe ceilalți zei, Iehova este proclamat singurul dumnezeu iar Marduk – Beelzebul (Beelzebub) se transformă treptat în Satan. Aici apare și conceptul dual pe care se bazează aproape tot sistemul nostru existențial, monoteist și patriarhal, un sistem conflictual și bazat pe dominația uneia dintre părți asupra celeilalte excluzând din capul locului posibilitatea reconcilierii.

Evoluția spirituală nu este posibilă fără orgasm.
Cartea de Tarot Moartea, Mica Moarte, este simbolul trezirii spirituale, a revelației transcedentale rezultată ca urmare a orgasmului.
Orgasmul nu este niciodată accidental, necesită concentrare și efort. Orgasmul însă nu este mereu însoțit și de revelație.
Revelația poate fi voluntară, dar uneori ea este involuntară, „vine la pachet” cu orgasmul.
Sexul este una din căile cele mai la îndemână, dar, paradoxal și cea mai greu de urmat cale către spiritualitate, însă nu este unica opțiune.
Nu putem alege o cale atâta timp cât nu suntem conștienți și nu cunoaștem toate posibilitățile.
Sexul, ca și Tarotul este o cale accesibilă să ne cunoaștem pe noi înșine și totodată să-i cunoaștem și pe ceilalți, să ne explorăm limitele și să descoperim limitele celorlalți. Cu cât cunoaștem mai multă lume, cunoștințele și posibilitățile noastre se înmulțesc, apar mai multe oportunități.
Dumnezeu – se presupune – că își iubește toți copiii în mod egal și necondiționat. Se mai spune că a creat omul după chipul și asemănarea sa, atunci nu înțeleg de ce noi ar trebui să iubim în mod selectiv și condiționat?
Fidelitatea este un concept moral. Nu putem fi fideli decât față de noi înșine. A fi fideli față de concepte sau față de alte persoane înseamnă să fii prizonier, să te supui voinței altora.
În unele cazuri acest lucru poate fi util, un discipol trebuie să-i fie fidel maestrului său și uneori trebuie să renunțe la multiplele sale eu-ri, la personalitățile sale false, în scopul să ajungă la eu-l său superior, esența sa.
Însă în dragoste nu există fidelitate, a iubi nu înseamnă nici să te dăruiești, nici că-i aparții cuiva în exclusivitate. A te dărui sau a aparține cuiva este o convenție (civilă), nu un sentiment. Noi transformăm dragostea în sclavie și de foarte multe ori confundăm suferința cu iubirea.
Sting cânta: „If You Love Somebody Set Them Free!” – „dacă iubești pe cineva, eliberează-l!”
Aceasta este manifestarea supremă a iubirii.
Omul, prin natura sa, poate chiar din ADN-ul său, este poligam, și nu momogam, cum, în mod natural nu a fost nici monoteist și inițial a trăit în matriarhat. Sunt voci care spun că atunci omul a trăit Epoca de Aur, o perioadă de prosperitate, pace și armonie.
Patriarhatul s-a impus prin violență și a impus conflictul – dualismul – ca standard.
Întrebarea care mă frământă este de ce am fost „deviați” pe contrasens, pe o cale împotriva naturii, și cum o fracțiune absolut minoritară, Iudaismul a dat naștere la o altă sectă minoritară ca-n final minoritățile să se impună în fața majorității în ciuda faptului că această cale tot mai evident pare o fundătură. Modelul moral monoteist este nu doar unul conflictual prin natura sa, dar și contra firii, asta în ciuda faptului că a fost implementat forțat și ridicat la rang de standard.
În ceea ce privește aceste standarde, experimentele o dovedesc, computerele cuantice având la bază 3 numere în locul sistemului „tradițional” dual, bazat pe 0 și 1, sunt infinit mai performante.

Sunt conștient de faptul că nu există modele universal valabile, nu există un sistem care să funcționeze și să se potrivească fiecărui individ.
Datorită felului individual al fiecăruia, dar și datorită educației, „cultivării” noastre într-o anume direcție și în final în urma propriilor noastre căutări, fiecare poate să-și aleagă modelul existențial și calea spirituală pe care o consideră adecvată persoanei sale.
Este important de precizat că evoluția spirituală nu este o obligație, ci o opțiune personală. Ea necesită un efort uneori supraomenesc și niciodată nu este o cale ușoară. Este mult mai ușor să trăiești conform normelor sociale tradiționale, să te supui tradițiilor și credințelor dominante, să nu-ți pui întrebări și să nu cauți răspunsuri.
Nu există o singură cale spirituală, nu este nimic „ortodox”, nimeni nu deține adevărul unic și irefutabil.
Deocamdată nici știința, nici religia nu au fost capabile să ofere răspunsuri clare și infailibile la o serie de întrebări absolut justificate.
Ambele ignoră cu aceeași nonșalanță orice informație și descoperire ce contrazice sau pune sub semnul întrebării conceptele și teoriile pe care acestea le susțin și pe care se bazează.
Astfel, progresul colectiv este în mod vădit frânat iar progresul individual substanțial îngreunat.

Este important să ne informăm și să ne păstrăm opțiunile deschise.

sex_si_spiritualitate_tarotzidezi_2016

2 gânduri despre „Sex și spiritualitate

  1. vreau sa mi spuneti va rog daca barbatul pe care il iubesc este destinul meu si vom fi impreuna,,,,,,,,,,,,,,,raffi. nascuta la data de 01 .08.1963

    • Doamnă! Nu aceasta este pagina unde trebuie să-mi adresați întrebarea! Vă rog frumos, respectați instrucțiunile. Pagina unde puteți posta o întrebare este TAROT GRATIS. Găsiți acolo și link la o postare cum să formulați întrebarea corect. Vă mulțumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s